Home Revista presei Revista Presei Româneşti, Nr. 07 / 01-15.04.2014

Revista Presei Româneşti, Nr. 07 / 01-15.04.2014

 

Centrul European de Studii Covasna – Harghita

 

Revista Presei Româneşti

Nr. 07 / 01-15.04.2014

Dimensiuni ale convieţuirii interetnice

 

 

Sogorul şi meandrele gândirii autonomiste

Aş fi vrut să scriu sobru şi ferm despre sărbătorirea a 10 ani de la intrarea României în NATO, dar când am văzut că la Cotroceni nu se află şi întâiul manipulator al ţării, premierul Victor Ponta, am renunţat; fără el, nici NATO nu înseamnă altceva decât un chef marinăresc cu whisky şi caviar patronat de Băsescu. Să uităm, un cârlan frustrat precum Ponta nu merită nici măcar atât.

Să vorbim mai bine despre cum şi-a lansat UDMR – un partid care nu-i partid, dar care participă mereu la guvernare pentru că fără procentele lui România nu merge într-o direcţie corectă – candidaţii la Europarlamentare. Evenimentul s-a întâmplat sâmbătă la Odorheiu Secuiesc, într-o atmosferă festivă, plină de steaguri ungureşti şi secuieşti şi n-a fost deranjat de niciun sol de pace cu o năframă tricoloră românească în vârf de băţ. A fost o petrecere în familie, cu vicepremierul Kelemen Hunor, Markó Béla, Borbély László şi Sógor Csaba pe post de staruri interpretând imnul electoral Oh, lalea, lalea, un soi de Lalele, lalele al regretatului Luigi Ionescu în variantă ceardaş.

Şi-aşa ar fi rămas, o petrecere cu cântece şi steaguri secuieşti despre care n-ar fi zis nimeni mai nimic, dacă Sogorul Csaba n-ar fi scormonit în lada cu resentimente de tip naţionalist. Plictisit de discursurile găunoase ale lui Kelemen Hunor, Markó Béla şi Borbély László, care s-au mulţumit cu firimituri de idei arhicunoscute în legătură cu schimbul de populaţii, precum să aducem Catalonia şi Tirolul de Sud în Ardeal, Europa e liberă, hai maghiari cu toţii în ea!, jenat de bâlbâielile astea fără priză la electoratul maghiar extremist, candidatul Sógor Csaba s-a gândit să trezească puţin din adormire asistenţa glăsuind nişte lucruri aparent fără sens: Noi nu suntem minoritari în Secuime, noi nu suntem minoritari în Europa, cum se simt colegii noştri români în Uniunea Europeană; noi, maghiarii din Ardeal, avem dreptul să trăim în Europa. Suntem dispuşi, dacă e nevoie, să-i facem pe români să simtă cum e să trăieşti în minoritate, pentru asta vă cer ajutorul.

Să observăm mai întâi că, în opinia Sogorului care se simte peste tot ca acasă, maghiarii sunt la Putere peste tot în Europa, spre deosebire de români, care abia dacă se pot numi europeni. Mi se pare cel puţin nepotrivit să gândeşti aşa când strămoşii tăi au venit neinvitaţi tocmai din Asia, ocupând prin forţă teritorii deja locuite – cel puţin parte din ele -, în vreme ce românii erau deja aici, chiar dacă într-o nesigură formulă mioritică transhumantă. Apoi: ce-o fi vrut să spună ameninţându-ne că o să ne facă el să simţim cum e să fii minoritar? N-am înţeles, l-o fi ameţit atât de tare Parlamentul European încât ignoră că românii din HarCov, de pildă, ştiu foarte bine cu ce se mănâncă minoritarismul în cele două judeţe? Sau s-o fi gândit să-i facă pe românii din toată ţara să se simtă minoritari Nu pricep meandrele gândirii Sogorului.

Grav e nu că preotul ăsta reformat ne ameninţă, nu e nici primul şi nici ultimul, grav e că omul instigă la tensiuni interetnice şi, dac-ar fi după mine, aş zice că dumnealui ar trebui să simtă rigorile legii româneşti. Mai mult decât atât, un individ care-i dispreţuieşte atât de tare pe români nu merită să fie plătit de statul român cu 10.000 de euro pe lună pentru a denigra România la Parlamentul European – la fel cum a făcut alt preot reformat, T?kés László.

Extremismul acestor reprezentanţi ai electoratului maghiar din HarCov ne este binecunoscut. Doar Victor Ponta şi PSD nu par a fi puşi în gardă asupra adevăratelor intenţii ale liderilor UDMR, pentru că mi-e greu să cred că un premier responsabil şi stăpân pe situaţie ar permite asemenea manifestări din partea camarazilor pe care i-a rugat în genunchi să vină la guvernare.

Mai există o variantă de răspuns la întrebarea ce-o fi vrut Sogorul să spună?: anume că românii din HarCov sunt chemaţi să simtă ce înseamnă să fie minoritari preluând funcţiile importante pe care le ocupă acum minoritarii maghiari. Adică să avem şi noi un preşedinte de Consiliu judeţean, un primar la Sf. Gheorghe, nişte directori la cele mai bune instituţii descentralizate, tot felul de alte funcţii pe care nu le poţi ocupa dacă nu eşti minoritar maghiar

Nenorocirea e că extremismul revizionist şi autonomist al liderilor UDMR este susţinut de Victor Ponta şi alianţa PSD-UNPR-PC fără nici o logică, riscând pierderi masive de voturi din partea românilor din Transilvania. Sau, cine ştie, s-ar putea ca Victor Ponta să creadă de-a binelea în memorabila poveste spusă de Markó Béla: E nevoie de acel 5-6% de la UDMR pentru ca România să meargă în direcţia corectă. Dacă aşa este, dacă fără ei ne pierdem busola şi suntem nimeni în Europa, atunci ar trebui ca Ponta să-şi dea rapid demisia şi Traian Băsescu să-l numească premier pe Kelemen Hunor, Sógor Csaba sau Markó Béla, să facă ei Guvernul dacă altfel nu se poate.

Dar ca să nu rămânem cu vorbele proaste ale politicienilor maghiari în minte, voi încheia cu o observaţie de perfect bun simţ a cititoarei noastre Izelin Kinga Fekete, postată pe site-ul www.covasnamedia.ro: Toată lumea ştie că numai din motive politice există această ostilitate dintre români şi maghiari, eu iubesc românii, nu fac diferenţe, suntem toţi oameni şi avem acelaşi Dumnezeu. Ştiu că putem să trăim împreună, trebuie voinţă şi acceptare din partea ambelor părţi. Aşa este, doar că nu-mi dau seama cât de numeroşi sunt maghiarii care gândesc atât de frumos şi au curajul să o şi spună.

Sursa: cotidianul Observatorul de Covasna, nr. 2228 din 01.04.2014, autor Dumitru Manolăchescu

 

 

Dar pe români i-aţi întrebat?

Paşii mărunţi transformaţi în strategie politică şi jumătăţile de adevăr transformate în minciuni întregi încep să-mi dea dureri de cap. Nu ştiu cine de la cine a învăţat trucurile astea politice, dar e sigur că liderii a cel puţin două partide le stăpânesc la perfecţie. Unul dintre partide este UDMR. Celălalt spuneţi-l dv., părerea mea bănuiesc că o ştiţi, nu mi-am ascuns simpatiile şi antipatiile politice.

E vorba aici despre paşii mărunţi ai UDMR în materie de privilegii minoritare. Ultima găselniţă a liderilor maghiari este autonomia culturală a Ţinutului Secuiesc. Un Ţinut care nu are de ce să existe pentru că nu sunt decât câteva sute de secui în România. Probabil că Ţinutul Secuiesc se va numi Regiunea Autonomă Maghiară. Oricum, numele nu contează. Contează cum privesc liderii maghiari această problemă. Iar aici e tristeţe mare şi pentru români, dar şi pentru maghiari.

Autonomia ni se cuvine zice Borbély László. Ca să îndulcească hapul amar şi să ne adoarmă cu vorbe dulci, liderii maghiari ne asigură că-i vorba de o nevinovată autonomie culturală. Plus, la nevoie, o descentralizare a deciziilor în vederea înfiinţării regiunilor. Normal, e vorba de regiuni istorice şi ce altceva e Regiunea Autonomă Maghiară decât o regiune istorică? Nefericită şi stalinistă, dar ce importanţă mai are?

Românii au fost ameninţaţi şi li s-a fluturat atât de mult, în 25 de ani de libertate, drapelul autonomiei teritoriale pe criterii etnice, încât nu mai cred o iotă din basmul cu autonomia culturală cu care încearcă să îi adoarmă UDMR. Cu atât mai mult cu cât alte formaţiuni politice maghiare, cum ar fi Partidul Civic şi PPMT, recunosc pe faţă că nu de autonomie culturală e vorba, ci de autonomie teritorială, un soi de autoguvernare în care românii vor fi nişte fericiţi cetăţeni minoritari, toleraţi de maghiarii majoritari. Care bucurie şi la voi să fie, ceva de genul ăsta

Nu mă sperie statutul de minoritar în propria mea ţară, m-am obişnuit cu el, dar mă sâcâie lipsa de sinceritate şi dublul limbaj al liderilor maghiari. Cu talentele astea îşi păcălesc şi propriul electorat, ce pretenţii să ai de la guvernele României, victime sigure ale celor 5-6 procente udemeriste?! Inclusiv maghiarii de bună credinţă sunt în stare să creadă că autonomie teritorială înseamnă o singură dar majoră schimbare în viaţa lor: banii agonisiţi în judeţ din taxe, impozite şi ce-o mai fi să nu mai ia calea Bucureştiului fanariot, ci să fie folosiţi exclusiv pentru bunăstarea populaţiei din regiunea sau judeţele harcoviene. O uriaşă minciună, în care nici măcar conducătorii maghiari nu cred, folosind-o doar pentru a-şi atinge ignobile scopuri, legate de Putere şi Bani. Nici o noutate, peste tot în politică e la fel

Aşadar, lăsaţi-ne pe noi, maghiarii, să ne administrăm într-o autonomie desăvârşită, ce vă interesează pe voi că vom muri de foame? Asta e o întrebare pe care o tot aud şi o tot citesc. Păi ne interesează, pentru că românii nu vor pleca din Regiunea Autonomă Maghiară, Ţinutul Secuiesc sau cum se vor numi cele două-trei judeţe. Iar fără ajutorul bugetului de stat şi maghiarii, dar şi românii din HarCov sunt terminaţi, pentru că doar 38% din venituri sunt produse în judeţ, restul vine de la Bucureşti. Judeţul Covasna, de pildă, este cel mai sărac judeţ al ţării – cum Dumnezeu să vrei să-l rupi de la bugetul statului? Avem cele mai multe pensii minime şi cele mai multe salarii minime pe economie, cu ce ne-ar încălzi o autonomie în care sărăcia, manipularea şi ura interetnică ne-ar face să ne tăiem gâtul unii altora fără nici o ezitare? Treaba cu binefacerile autogospodăririi resurselor financiare într-o regiune autonomă este o legendă, eventual un vis pentru covăsneni. S-ar putea să meargă la Braşov, la Sibiu poate, la Constanţa, la Cluj, dar nu este viabilă la Sf. Gheorghe.

Si-ar mai fi ceva, care ţine de respectul majoritarilor faţă de minoritarii din zonă: pe români i-aţi întrebat vreodată ce vor, ce gândesc, ce cred despre autonomia asta pe criterii etnice care va produce o profundă izolare a celor două judeţe? Domnilor Markó, Kelemen, Sógor, Borbély, aţi avut curiozitatea să staţi de vorbă pe tema asta cu românii, fie ei şi nişte români verzi antipatici, gălăgioşi şi gregari? Vreţi Catalonia, vreţi Tirolul de Sud, vreţi poate Crimeea în HarCov? Perfect, aduceţi-le, dar ce-aţi zice să vreţi şi puţină Românie în inima României?!

Cred că am spus cam tot ce-aveam de spus despre subiectul în cauză. Ştiu că adevărurile dor, o păţesc şi eu din când în când, dar maghiarii vor înţelege până la urmă că nimic nu se poate face decât împreună. Separatismul instituit de liderii politici maghiari merge până la un punct, după care pauză, nu mai dă rezultate, începi să simţi că poate n-a fost cea mai fericită idee. Nu vă lăsaţi înşelaţi de basmele şi legendele povestitorilor profesionişti, adevărul este mult mai aproape de noi toţi, este chiar convieţuirea noastră – fără de care nu suntem nimic. Nici voi, nici noi.

Sursa: cotidianul Observatorul de Covasna, nr. 2230 din 03.04.2014, autor Dumitru Manolăchescu

 

 

Românii şi maghiarii din Covasna trăiesc realităţi paralele

Interviu cu omul de cultură şi fost deputat Petre Străchinaru, realizat de Dumitru Manolăchescu în seria Oameni pentru comunitate

Petre Străchinaru s-a născut pe 10 ianuarie 1943 în dulcele târg Lespezi din fostul judeţ Baia, peste Siret de Mănăstirea Probota – fostă curte domnească a lui Petru Rareş şi locul unde sunt îngropate osemintele Oltei Doamna. Pe meleaguri covăsnene a ajuns în 1966, prin repartiţie de la Filologia ieşeană, urmând să-i înveţe româneşte pe copiii de la Şcoala generală din Angheluş, raionul Sf. Gheorghe, regiunea Braşov. De-atunci şi până acum, cu o pauză de haiducie de şase ani pentru reîncărcarea bateriilor la Cheile Bicazului, Petre Străchinaru a fost unul dintre oamenii cetăţii culturale nu doar pentru românii, ci şi pentru maghiarii din Covasna. A făcut şi politică, reuşind să reziste patru ani în Camera Deputaţilor, socotind această experienţă interesantă şi utilă pentru el şi comunitatea românească, entitate faţă de care socoteşte că mai are încă datorii. După ce s-a pensionat s-a retras la casa construită într-o poiană de pe dealul Predeluţului întorsurean, loc binecuvântat în care simte că s-a născut a doua oară.

În 1966 nu m-am simţit deloc străin între maghiari

– Petrică, hai să ne facem că nu ne cunoaştem de vreo 50 de ani. Să zicem că ne-am întâlnit ieri, pe dealul Predeluţului, la cules de urzici şi tu m-ai invitat la tine să bem un pahar de apă. Ti-am văzut câinii, am cunoscut-o pe soţia ta Lucica, am băut ce-am băut şi-am stat de vorbă. Ce mi-ai fi spus despre tine după ce-ai fi aflat că sunt ziarist?

– Cred că ştii care este unul din marile mele regrete legate de ce-am făcut şi ce n-am făcut în viaţă

– Acela că n-ai învăţat o limbă străină şi că n-ai fost în Japonia?

– În afară de astea, cel mai rău îmi pare că n-am fost ziarist. Nici nu ştii cât v-am invidiat pe voi, ziariştii, chiar şi atunci când profesia voastră era puternic cenzurată. Poate nu întâmplător fetele mele sunt amândouă ziariste. Aşa că, dacă ne-am fi cunoscut ieri şi-aş fi aflat că eşti ziarist la Observatorul de Covasna, ţi-aş fi spus tot ce-ai fi dorit să afli. Încearcă!

– Încerc. Pentru că nouă, moldovenilor, ni se aminteşte mereu că suntem un soi de oaspeţi nepoftiţi în HarCov, nişte venetici dăunători civilizaţiei secuieşti pur-sânge, te-aş întreba cum ţi s-au încurcat cărările de-ai ajuns să strici echilibrul etnic tocmai la Angheluş, raionul Sf. Gheorghe?

– Aveam un bun prieten cu care făcusem Filologia la Iaşi, pe care îl cunoşti mai bine decât mine, şi care ceruse să fie repartizat în Sf. Gheorghe, de unde era soţia lui. Aşa au ajuns el şi soţia lui la Micloşoara şi eu şi soţia mea la Angheluş. Am venit în HarCov, cum îi zici tu, de bună voie şi nesilit de nimeni, fără să mă gândesc o clipă că n-aş fi bine primit sau că nu trebuia să vin aici din cine ştie ce motive. Atunci, în 1966, nu m-am simţit deloc străin în Angheluş sau Sf. Gheorghe. Aveam, de altfel, o cultură a minorităţilor, în Lespezi trăisem laolaltă cu nemţi, austrieci, evrei, ruşi, lipoveni – fiecare etnie cu specificul ei, nemţii şi austriecii lucrau la Fabrica de sticlă, evreii erau cu comerţul şi meseriile, lipovenii se ocupau cu grădinăritul şi asigurau piaţa de legume. Eram obişnuit cu minorităţile şi nu mi s-a părut nimic curios în Sf. Gheorghe, constatam doar că nu se prinde limba maghiară de mine şi-aici se opreau toate frustrările.

– La un moment dat te-ai întors, totuşi, în Moldova. De ce?

– Am predat trei ani limba română la Şcoala generală din Angheluş. Prin 1969 ne-am dat seama că nu ne mai descurcam cu banii, soţia mea nu avea serviciu, se născuse la Lespezi primul nostru copil, Oana, şi-atunci am plecat în haiducie la Cheile Bicazului. Un loc minunat, în care singurul om care mă căuta era poştaşul, nevoit să meargă 10 km. de la Bicazul Ardelenescla Cheile Bicazului ca să-mi aducă pachete cu cărţi de la Cartea prin poştă. In esenţă, la Cheile Bicazului am continuat să muncesc la catedră, mi-am completat lacunele în materie de lectură şi-am bătut munţii din zonă. Aici s-a născut şi fata noastră cea mică, Tina.

– Când şi de ce ai revenit la Sf. Gheorghe?

– Am revenit în 1975, când am devenit primul director al Casei de Cultură a Sindicatelor din Sf. Gheorghe, cu toate că mi-aş fi dorit tare mult să lucrez la ziar. Nu s-a putut, mi s-a spus că e nevoie de mine la Casa de Cultură. Apoi am aflat că nu aveam dosarul destul de bun pentru a fi ziarist, mai exact tatăl soţiei mele era bănuit că a fost legionar. Nu fusese, nu avusese nici o legătură cu legionarii dar ştii cum era, poveştile astea circulau şi-i puneau la treabă pe cei care scotoceau după adevăruri în dosarele de cadre.

Ai mei dormeau pe saci de bani ca să nu-i fure hoţii

– Te-au cam urmărit dosarele de cadre

– Dosarele şi poveştile de familie. M-au fascinat două poveşti spuse de părinţii mei. Tata venise rănit din război, de pe frontul de Est şi îşi găsise casa bombardată. Noroc că avea ceva carte şi ştia să scrie frumos, oamenii veneau la el să le scrie cererile şi petiţiile către administraţie. Prin 1946, când s-a făcut stabilizarea, sătenii l-au însărcinat să se ocupe de treaba asta, aducând la el saci de bani devalorizaţi, care urmau să fie schimbaţi. Ca să nu-i fure hoţii, ai mei dormeau pe sacii ăştia cu bani. Nu s-a pierdut nimic, toată lumea a fost mulţumită, iar tata a căpătat un oarecare renume.

– La ce putea să ajute renumele de om cinstit pe vremea aceea?

– Pe tata renumele ăsta l-a ajutat să fie primar. Intr-o zi l-a chemat prefectul la el, i-a dat o scrisoare şi i-a spus să i-o ducă pretorului. Tata s-a executat, i-a înmânat scrisoarea pretorului, aşteptând cuminte la uşă. Când a terminat de citit, preotul s-a ridicat de pe scaun şi l-a salutat pe tata: Să trăiţi dom primar!. Scrisoarea de la prefect l-a făcut pe tata primar. Efectul scrisorii a durat până în 1950, când tata n-a mai fost primit în PCR şi n-a mai putut să fie nici primar.

– De la ce i s-a tras?

– De la un plug. Tata făcuse parte din corul Căminului cultural. Se făcea şi pe-atunci un fel de Cântarea României, dar îi ziceau Cântarea Regelui. Acelui cor i s-a oferit un dar din partea regelui, un plug pe care scria Din partea Maiestăţii Sale Regele. Când s-a însurat cu mama, tata a primit cadou din partea colegilor din cor plugul cu pricina Suficient ca să nu mai poţi fi membru PCR şi nici alte funcţii importante să nu mai poţi avea. N-a fost o tragedie, viaţa şi-a urmat cursul. Iar eu închid, acum, paranteza cu poveştile de familie.

Cultură şi Revoluţie

– Păreai etern la Casa de cultură într-o vreme când instituţia asta chiar era activă.

– Era într-adevăr foarte multă activitate, era singura instituţie de cultură, Teatrul Andrei Mureşanu a venit mult după, având în distribuţie, pe lângă actori din Braşov, Sibiu, Bucureşti, şi actori din prima formaţie de teatru de amatori în limba română cu stagiune permanentă de la Casa de cultură – îi ţii probabil minte pe Mircea Ştefan şi Dorel Mariş. La Casa de cultură a sindicatelor se adunase cam tot ce era valoros în cultura judeţului, făcusem chiar şi un club de audiţii muzicale în care Dancs Árpád prezenta o dată pe săptămână hiturile muzicale internaţionale. Fraţii Klara, cu formaţia lor Saturn, făceau turnee prin ţară cu Doina Limbăşanu. Nu mai vorbesc de orchestra de muzică populară Măceşul, de ansamblul Háromszék, de ansamblul folcloric Ciobănaşul şi atâtea altele. Eu am fost etern până în 1987, când am fost promovat vicepreşedinte la Comitetul judeţean de cultură, post în care îl înlocuiam pe Marius Deac, care optase să fie secretar literar la nou-născuta secţie română a Teatrului Andrei Mureşanu. După Revoluţie s-a înfiinţat Centrul de Cultură Arcuş, pe care l-am preluat în 1990. Aici am avut şansa să pun în practică idei şi proiecte interesante şi mai ales să atrag colaboratori din lumea bună a culturii. Ţinteam aspectul elitist al culturii în Covasna, pentru că înainte de Revoluţie toate se uniformizau în jos. Arcuşul a fost un punct de referinţă în cultura judeţului şi a României. Încă mai este un reper în zona artelor plastice, al muzicii şi restaurării icoanelor. Actualul director, Kopacz Attila, a preluat unele din proiectele vechi, dar a deschis Centrul pentru cultura locală şi nu a greşit deloc.

– Ce relaţii ai avut cu oamenii de cultură maghiari? Te întreb asta pentru că în martie 1990 ai apărut pe un fel de listă neagră a vătraşilor, cum erau numiţi membrii Vetrei Româneşti.

– Un important om de cultură maghiar din România a scris despre mine că am făcut pentru cultura maghiară de aici mai mult decât au făcut maghiarii plătiţi să o facă. Adevărul este că nu am făcut niciodată vreo deosebire între ei şi noi în ce priveşte aspectele culturale. Nu eram vătraş dar nu mai conta, unii erau puşi pe linşaj etnic şi-aşa au apărut listele negre. Din fericire, minţile înfierbântate s-au potolit înainte de a se comite gesturi ireparabile.

– La Revoluţie te-am văzut prin sediul devastat al Comitetului judeţean de partid. Ce făceai, cu ce te ocupai?

– După ce revoluţionarii au ocupat sediul Judeţenei de partid m-am dus acolo să văd ce se întâmplă cu lucrările de patrimoniu care se aflau în incintă. N-am mai găsit aproape nimic, era o debandadă teribilă, tablouri de Băncilă, Nagy József şi alţi pictori de valoare erau călcate în picioare Strada, revoluţionarii din Piaţă m-au ales să fac parte din Comitetul revoluţionar, a fost o experienţă ciudată pentru mine. Mi-am dat seama că, de fapt, nu se schimbase nimic Aveam aceleaşi titulaturi – mie mi s-a propus să fiu secretar cu propaganda, sigur că am refuzat -, între noi eram tot tovarăşi, era aceeaşi Mărie cu altă pălărie. Eram un fel de purtător de cuvânt, ieşeam la balcon şi, împreună cu Szilveszter Lajos, ziarist pe-atunci, le spuneam oamenilor în ambele limbi ce se hotăra şi ce se întâmpla la Bucureşti. Era o dezinformare totală şi noi încercam să îndreptăm ce se mai putea îndrepta. Dacă mai ţii minte, în nebunia aceea s-a scos şi singurul număr al ziarului Înfrăţirea, în limbile română şi maghiară.

Aventuri politice cu calculator

– Cum ai trecut de la cultură la politică?

– În anii 2000 se lucra intens la desfiinţarea Ciobănaşului, Arcuşul era vânat la propriu, asupra mea se făceau presiuni. Era o atmosferă tensionată şi simţeam nevoia unui sprijin. Mai în glumă, mai în serios am ales Partidul Democrat din cel puţin două motive: era partidul cu cele mai frumoase femei din politica românească şi nu-mi era ruşine să merg pe stradă cu membrii PD din judeţ. Apoi, când s-a pus problema unui candidat la Camera Deputaţilor, colegii m-au sprijinit pe mine pentru că nu puteam fi atacat din prea multe părţi – aici dosarul de cadre m-a ajutat Oricum, după cum bine ştii, pentru că ai participat la campania electorală din 2004, la acea oră şanse prea multe nu aveam. Exista doar şansa computerului, care a ţinut cu mine. I-am şi spus lui Traian Băsescu, când a devenit preşedinte, că deputatul român din Covasna este rezultatul computerului.

– Cine te-a anunţat că eşti parlamentar?

– Era chiar pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională, am primit un telefon de la actualul primar Antal Árpád, care şi el ieşise atunci deputat, el mi-a spus că sunt parlamentar. Ar fi trebuit să-mi dau seama încă de atunci că UDMR avea cele mai bune informaţii din politica românească.

– Nu cred că trebuie să-ţi spun eu că politicienii în general şi parlamentarii în special sunt pe ultimul loc la capitolul încredere în opţiunile populaţiei

– Nu-mi spui o noutate, ştiu foarte bine lucrul ăsta. Adevărul e că e păcat să ajungi acolo şi să nu faci nimic. In ce mă priveşte, am fost vicepreşedinte al Comisiei de cultură a Camerei. Asta poate să nu spună nimic, oamenii aşteaptă mai degrabă drumuri, locuri de muncă, măriri de salarii. Eu nu am putut să le dau aşa ceva, dar cred că am avut o contribuţie importantă la naşterea unor legi necesare în acea vreme – legea cetăţeniei, legea patrimoniului cultural şi altele. De asemenea, am înfiinţat o nouă comisie parlamentară, Comisia pentru UNESCO, împreună cu actorul Mihai Mălaimare. Lucrările la Spitalul din Întorsura Buzăului au continuat cu bani de la bugetul de stat şi datorită intervenţiilor mele. Am făcut ce am putut să fac, dar cu siguranţă aş fi vrut să fac mult mai multe pentru judeţul în care trăiesc. Cred că toţi vor, dar undeva se rupe firul. Cei care ne reprezintă acum, domnii Grama şi Obreja, au funcţii importante în Cameră şi la Senat şi ar trebui să găsească fonduri pentru continuarea unor lucrări – a Casei de cultură din Întorsura Buzăului, ca să dau doar un exemplu.

La noi administraţia locală este etnicizată

– Cum se văd relaţiile interetnice în judeţ din dealul Predeluţului?

– Sunt abonat la un site pe care se dau ştiri din administraţiile locale. Toţi vorbesc acolo despre cum să facă şi să dreagă pentru nişte străzi, pentru canalizare, pentru apă mai curată. Ştirile de la noi din judeţ se referă aproape exclusiv la steaguri secuieşti şi româneşti, plăcuţe bilingve, limbi vorbite şi nevorbite. Permanentul recurs la trecut, combinat cu o atitudine intolerabilă cu privire la simbolurile naţionale şi identitatea românească, nu fac decât să creeze un reflex advers din partea noastră.

– Poate că asta se vrea, poate că ei vor să aibă mereu obiectul muncii.

– Poate. Dar nu e bine. Există o idee a autonomiei localnicilor împotriva veneticilor. Bun, noi ăştia mai bătrâni suntem venetici, chit că trăim aici de 40-50 de ani, dar copiii noştri nu mai sunt, ei s-au născut aici, ei pe ce motiv vor mai fi ostracizaţi?!

– Ce face guvernul ăsta pentru respectarea legii în Covasna? Prefectul Marinescu a fost înlocuit pentru că a aplicat cu prea mult zel legea.

– Nu-mi dau seama ce vrea acest guvern. Dacă drapelul secuiesc sau unguresc este considerat prin lege un simbol al comunităţii locale, atunci eu trebuie să respect legea şi să accept. Dar să nu ne confuzăm cu steaguri, steguleţe, plăcuţe, inscripţii, uitând lucruri esenţiale din viaţa noastră comună.

– Ce înţeleg ei prin autonomie culturală?

– Să se conducă în zonele culturale identitare. Nu i-a oprit însă nimeni s-o facă nici până acum. Ei au suficiente mijloace să-şi susţină identitatea, inclusiv cea culturală, în vreme ce noi nu avem. Pentru noi intervenţia Guvernului a lipsit complet, n-a existat nici măcar ca o intenţie de a echilibra această situaţie. Din păcate, românii şi maghiarii din Covasna trăiesc realităţi paralele, nu putem spera decât la nişte interferenţe cu ei.

– Cum ţi se par manifestările societăţii civile româneşti?

– Societatea civilă românească a început foarte bine şi s-a manifestat ca atare o bună perioadă de timp. A fost acuzată de politizare, poate pe bună dreptate, eu unul m-am retras din funcţiile civile când am devenit deputat. Pe de altă parte, ONG-urile trăiesc prin lideri, care nu pot face faţă întotdeauna provocărilor de toate felurile. Aceşti lideri ajung la un moment dat să nu mai fie credibili şi-atunci ei trebuie să se retragă. Oricum, marele merit al societăţii civile româneşti rămâne umărul pus la înfiinţarea Episcopiei Covasnei şi Harghitei.

După ce sau pensionat, Petre Străchinaru şi soţia sau retras la casa construită într-o poiană de pe dealul Predeluţului întorsurean

După ce s-a pensionat, Petre Străchinaru s-a retras la casa construită într-o poiană de pe dealul Predeluţului întorsurean

Am descoperit lucruri pe care nu mai ştiam că ştiu să le fac

– Cu ce te ocupi la Predeluţ? Nu că n-ar fi de lucru, dar nu te văd dând cu coasa şi plantând pomi.

– Nu dau cu coasa pentru că nu ştiu, am alte instrumente cu care tai iarba, dar am pus în pământ o mulţime de vişini, cireşi, meri, peri. Altfel, cred că m-am retras la Predeluţ pentru că sufletul meu o cerea. Aici mi-am dat seama că obosisem, că aveam nevoie de lucruri simple, care existau de când lumea dar pe care eu uitasem să le văd. Am descoperit aici lucruri pe care nu mai ştiam că ştiu să le fac.

– Planuri de viitor?

– Cam ce planuri de viitor crezi tu că are un om la 71 de ani? Să trăiască sănătos şi puternic încă pe-atât Nu te speria, glumesc. Dragul meu, am o soţie, două fete, un ginere şi şase nepoţi. Ii iubesc pe toţi şi-mi doresc să trăiesc până când să nu devin o povară pentru ei. In rest Uite, îmi doresc să am atâta voinţă încât să scot o cărticică de epigrame şi panseuri într-un format special, se va numi Afurisisme. Am şi un motto pentru ea: Domnilor, nu vreau să vă mai fiu tovarăş.

– Te plângi că n-ai călătorit cât ai fi vrut, cu toate că ai fost prin câteva ţări. Ce-ai mai vrea să vezi?

– Sunt pasionat de Japonia şi am un prieten chinez care m-a făcut să-mi doresc să merg în China. Dar cel mai mult aş vrea să văd România de mâine, o ţară foarte greu de dibuit.

Sursa: cotidianul Observatorul de Covasna, nr.2231 din 04.04.2014, autor Dumitru Manolăchescu

 

 

Noul prefect al judeţului Covasna, Marius Popica, Omul legii sau al UDMR? Asta-i întrebarea!

Cerem schimbarea prefectului Marinescu, pentru că nu putem lucra în echipă cu cineva care a făcut ceva ce nu au făcut alţi prefecţi în România. Numirea prefectului va fi responsabilitatea PSD şi a guvernului. Nu ne interesează persoana lui, dar evident vreau o persoană care nu a jignit comunitatea maghiară – aşa suna ameninţarea lui Antal Arpad, preşedintele UDMR Sfântu-Gheorghe şi primarul municipiului cu acelaşi nume, la data de 5 martie 2014.

Şi aşa s-a-ntâmplat, după numai trei săptămâni de la solicitarea UDMR. Pe 26 martie 2014, slujnicul premier Victor Viorel, vorba lui Băse, l-a demis din funcţia de prefect al judeţului Covasna pe Dumitru Marinescu, înlocuindu-l cu Marius Popica, fostul şef al APIA Covasna. Deci, cu alte cuvinte, mai pe scurt, UDMR a tunat şi PSD a executat. Ei bine, cam aşa funcţionează lucrurile în actuala coaliţie de guvernare, ceea ce nu vă mai miră demult – aşa-i?

A urmat, în zilele imediat următoare, marşul triumfal, pe cal – cum altfel, al celuilalt husar al politichiei udemeriste de pe Olt, şi anume Tamas Sandor, preşedintele UDMR Covasna şi preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, care ne-a anunţat că demiterea lui Marinescu este binevenită şi, obligatoriu, instituie o stare de normalitate, dacă e să parafrazăm o foaie udemeristă de limbă română. Apoi, bla, bla, steaguri, simbolistică, ordinea folosirii limbilor, relaţiile interetnice ale maghiarilor-secui cu românii, care probabil încă nu se lasă călcaţi chiar cum trebuie şi de fiecare dată în picioare, şi altele din astea de-ale lor. După care, domnul preşedinte maghiar-secui-ungur şi ce-o mai fi el, ne-a scăpat – într-un triumf exaltat, desigur – adevărul: Domnul Marius Popica e un intelectual, profesionist şi da, propunerea a fost discutată între PSD şi UDMR Covasna. Am speranţe mari în această schimbare şi UDMR este deschisă pentru reprofilarea relaţiilor româno-maghiare în detensionarea situaţiei. Pentru că nu se putea continua aşa, eram de râsul lumii dacă discuţiile despre steaguri, simboluri sau limba în care scriem antetele la CJ sau primării reprezentau marile probleme ale judeţului. Mă bucur că premierul Victor Ponta şi-a dat seama că trebuia rezolvată această situaţie şi a făcut-o. (Citat tot din oficios.) Aţi înţeles? Dacă oarecum nu, vă traducem noi: Nu se mai putea cu sancţionarea liderilor UDMR prin obţinerea de hotărâri definitive şi irevocabile în instanţă de către Prefectura Covasna, şi atunci l-am schimbat, fraţilor, pe prefect cu altul, că suntem şmecheri şi avem puterea asta, să-i şantajăm pentru două voturi amărâte pe fraierii politicii de pe Dâmboviţa, indiferent de cine guvernează. Si da, acum sperăm că acest nou prefect, dacă tot l-am negociat împreună cu PSD, să fie de-al nostru, bre, adică să nu ne mai atace steagurile şi simbolurile noastre milenare în instanţa de contencios administrativ.

Ei bine, cam aşa au stat lucrurile în ultimele zile, asta după ce Tamas tuna şi fulgera deja împotriva prefectului Marinescu încă de prin iarnă, prin canalele sale media de pe la Târgu-Secuiesc şi Sfântu-Gheorghe. Acum, după un an de la instalare, domnul Marinescu nu mai era bun, că-şi făcea datoria şi a ales, spre stupoarea cuplului Tamas – Antal, să îndrăznească să meargă pe calea legii. Bine, nu chiar de unul singur, că a mai fost şi dumnealui împins de la spate… pe ici, pe acolo. N-au dormit în păpuşoi nici avertizorul public Dan Tănasă, nici Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, nici Asociaţia Noi Românii, nici Condeiul ardelean – de ce să n-o recunoaştem pe aia dreaptă? Dar, cum spuneam, omul ne-a declarat la instalare că va fi urmaşul fostului prefect Codrin Munteanu, şi a fost. A respectat legea. De asta a fost schimbat de Victor Viorel şi şleahta lui, pe care am votat-o, traşi în piept, vreo 70 la sută dintre românii participanţi la vot, adică dintre aceia cărora le pasă. Deci, cum e domnule preşedinte Tamas, atunci, când aţi crezut că va trăda, a fost bun Marinescu, iar acum e antimaghiar, vă jigneşte?! Măi să fie!

Horia Grama – politicianul perfect. O-ntoarce mereu după cum îi cântă interesul

În sfârşit, fapta s-a întâmplat şi noi, românii din acest colţ de Tară (că parcă e colţ aici, nu inimă), din nou am fost trataţi de guvernanţi, ca-n ultimii 24 de ani, ca a şaptea spiţă, şi aia ruptă, de la roată. Aşa cum ne-a tratat de altfel, din fotoliul său călduţ, şi domnul Horia Grama, cică deputatul românilor din Covasna, pentru care români mai acum un an vroia Dreptate până la capăt şi cărora de un an de zile le dă, în linii mari, Trădare până la capăt (Dex: TRADÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înşela în mod voit şi perfid încrederea cuiva, săvârşind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu duşmanul etc.? A fi neloial faţă de cineva sau de ceva. ? A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvenţă faţă de o acţiune, de o idee etc.). Ca să dăm numai un exemplu din pleiada de discursuri contradictorii ale lui Horia Grama, ce au fost numeroase dintotdeauna, dar care abundă de vreo doi ani şi jumătate – fără să mai pomenim acum şi despre explicaţiile prin care acesta încearcă să ne facă, din timp în timp, în anumite clipe-cheie ale politicii româneşti, să înţelegem cât de rău şi respectiv, cât de, să nu zicem bun, dar normal este UDMR-ul – vom apela doar la două citate din Condeiul ardelean, care evident se dau cap în cap, dar care au fost făcute la un moment dat după interesele deputatului pe care, din păcate, unii dintre noi l-am votat ca să fie Codrin Munteanu prefect: Degeaba şi-au fixat ca obiectiv (udemeriştii – n.n.), în această campanie electorală, răsturnarea prefectului Codrin Munteanu pentru că nu vor reuşi acest lucru (nr. 223 (258), pag. 8); în contrapartidă cu promovarea prefectului Codrin Munteanu ca secretar general la Ministerul Apărării (acum era deja promovare, nu mai era răsturnare, că aşa dădea bine la popor, trecuseră alegerile) s-a făcut ca urmare a faptului că eu vreau să vă spun, din capul locului, că domnul Codrin Munteanu este un înalt funcţionar public care a fost demult remarcat de primul ministru Victor Ponta şi că încă de la o lună de la numirea lui ca prefect în judeţul Covasna a avut o primă propunere de a merge la Bucureşti (nr. 229 (264), pag. 4). Deci, rămâne cum am stabilit: 1. nu-l răstoarnă nimeni pe Codrin Munteanu, dar apoi l-am promovat, deci nu l-am răsturnat (apucătură tipic comunistă); 2. şi ce dacă a plecat Codrin Munteanu, că a fost numit domnul Marinescu, care este tot român. Păi da, numai că nouă, cetăţenilor, în campanie ne-aţi promis Codrin Munteanu prefect. De asta v-am votat, nu pentru un prefect român; 3. schimbarea prefectului Marinescu nu s-a făcut la presiunile UDMR, ci pentru că cineva aşa a făcut evaluarea la Guvern, ori nu eu fac evaluările la Guvern. Perfect. Citiţi fraza de mai sus a lui Tamas Sandor, în care se dă de gol legat de negocieri, sau poate că nici măcar, ci face mişto de noi…

V-am relatat acestea, stimaţi cititori, doar aşa pentru că se spune că memoria românului e scurtă, să ne-o mai împrospătăm niţel. Măcar dacă PSD-ul n-a venit la putere cu un trai mai bun pentru români, ci doar cu circul, şi acela fără pâine, să ne mai reamintim, din când în când, de cum îşi bat joc ăştia de noi şi, într-un final, poate, să ne trezim! Să le spunem că nu le mai permitem să ne umilească, după ce că şi aşa a votat o ţară-ntreagă USL şi a ieşit UDMR!!!

Marius Popica, urmaşului lui Codrin Munteanu şi al lui Dumitru Marinescu?

Revenind la oile noastre, trebuie spus, a n- a oară, faptul că am ţinut, toţi oamenii cinstiţi, la prefectul Codrin Munteanu nu pentru că era român – e şi aceasta, desigur, o virtute -, ci, în primul rând, pentru că era un bun profesionist. El a fost omul care – după două mandate ale lui Gyorgy Ervin în care ilegalitatea era la ea acasă în Covasna – a pus ordine în lucruri şi a început, cu priceperea care îl caracterizează, procesul de restabilire a legalităţii şi autorităţii statului în judeţ. A venit rândul prefectului Dumitru Marinescu, fost primar al comunei Vâlcele, care, spre cinstea lui, s-a ţinut de cuvânt şi şi-a dus, până la urmă, la bună îndeplinire îndatoririle de serviciu. Dintre care, în cazul prefectului, prima îndatorire este aceea de garant al Constituţiei României şi legilor Tării.

Prin urmare, absolut firesc, toţi românii şi maghiarii de bună credinţă, cetăţeni loiali ai acestei Patrii, ne punem întrebarea: Va fi Marius Popica prefectul respectării legalităţii în judeţul Covasna sau va fi prefectul mult dorit de UDMR? Ce va face începând de astăzi, 4 aprilie 2014 – ziua investirii sale în funcţie, domnul prefect Marius Popica, va fi omul legii asemenea ultimilor doi predecesori ai săi şi, deci, va pune în executare hotărârile judecătoreşti devenite, între timp, definitive şi irevocabile ori va proceda pe placul liderilor separatişti Tamas Sandor şi Antal Arpad? Acesta este, aşadar, marele semn de întrebare. Iar Marius Popica are de ales între a respecta legea şi a da curs solicitărilor celor care acum aplaudă aşa cum o făceau şi atunci când reuşiseră cealaltă izbândă, de a-l schimba pe Munteanu cu Marinescu, crezând că acest lucru va fi bun pentru ei. Ei udemeriştii, nu ei maghiarii – să nu faceţi niciodată confuzia, aşa cum nici Condeiul ardelean n-o face. Acum, după câştigarea definitivă a atâtor şi atâtor procese legate de steaguri, simboluri ş.a., marea provocare a lui Marius Popica – prefectul, constă îndeosebi în respectarea hotărârilor judecătoreşti deja existente şi punerea lor în executare. Doar astfel vom putea considera că sentinţele proceselor începute de Munteanu şi continuate de Marinescu au fost duse la bun sfârşit şi, prin urmare, prefectul Marius Popica a înţeles să îşi îndeplinească obligaţiile de serviciu.

Semnalul de alarmă a fost tras. De acum, noi, cei de la Condeiul ardelean, suntem, domnule prefect Marius Popica, cu ochii pe dumneavoastră, pentru că acesta ne este rolul de presă independentă, neteleghidată de nimeni, lucru mai rar întâlnit, ce-i drept, în zilele noastre.

P.S.1. Subiectul acesta cu udemerişti sfătoşi, care ne dau zilnic, de un sfert de veac, câte o mostră din puţul gândirii lor europene şi democratice, necesită atâta timp încât, dacă ne-am ocupa numai de ei, zău, n-am mai avea vreme de nimic. Si nici spaţiu tipografic pentru lucrurile măreţe pe care le fac românii, n-am mai avea. Ultimul exemplu l-aţi văzut în chiar începutul materialului de faţă: pentru ăştia, dacă respecţi legea, se cheamă că îi jigneşti! Foarte adânc. Si mult tupeu, mai ales foarte, foarte mult tupeu.

P.S.2. Despre funcţia de prefect la Covasna, aţi observat, de la un timp încoace, încă un amănunt: dacă e cetăţean român de naţionalitate maghiară, poate să stea pe post 4 ani, de două ori; dacă e cetăţean român de naţionalitate română, musai stă o medie de maxim 13-15 luni. Ce urmează, domnule Victor Viorel? Prefect în Covasna un cetăţean cu dublă cetăţenie cumva, română şi ungară? A început cumva derularea acordului de coproprietate, româno-ungară, asupra Transilvaniei şi noi nu ştim?!

P.S.3. Facsimilele reprezintă o listă a proceselor Prefecturii Covasna, întocmită la 15 ianuarie 2014, cu autorităţile publice judeţene şi locale controlate de UDMR, procese demarate de Codrin Munteanu şi continuate de Dumitru Marinescu, fapte pentru care cei doi au fost demişi de chiar cel pe care-l apărau, adică Statul Român. Demişi de către Victor Viorel, desigur, cel aflat la guvernare, că doar statul nu este aşa… doar o entitate în neant.

Sursa: publicaţia bilunară Condeiul ardelean, nr. 259 din aprilie 2014, autor Doru Decebal Feldiorean

 

 

Adio, Pro Urbe!

Consiliul Local Sfântu Gheorghe a adoptat o hotărâre prin care accesul românilor la distincţie este aproape imposibil

Ultima şedinţă extraordinară a Consiliului Local (CL) Sfântu Gheorghe generează protestele consilierilor români şi pe cele ale unor reprezentanţi ai societăţii civile din oraş, după ce în cadrul acesteia s-a decis reducerea numărului premiilor Pro Urbe de la patru la unul pe an. Hotărârea de Consiliu a trecut vineri cu votul majoritar al UDMR, în vreme ce cei doi consilieri PSD prezenţi la şedinţă nu au putut face nimic pentru a o opri sau modifica. Reducerea la un singur premiu Pro Urbe duce la situaţia în care, susţin românii, niciun reprezentant al acestora nu va mai obţine vreodată acest titlu. Proiectul de hotărâre a fost iniţiat de către liderul fracţiunii UDMR din CL, consilierul Miklos Zoltán şi, până la momentul prezentării sale în plen, se pare că nu s-a ştiut de ea. Mai exact, consilierii români susţin că deşi pe ordinea de zi se afla un punct intitulat Proiect de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului de acordare a titlului Pro Urbe, nu s-a ştiut că asta însemna de fapt reducerea numărului de premii, căci proiectele le-au fost înmânate la momentul începerii şedinţei; în plus, fiind vorba despre o şedinţă extraordinară, proiectele nu au trecut prin comisiile de specialitate.

UDMR zice că nu există substraturi etnice

Miklos Zoltán a motivat modificările susţinând că era necesar un regulament clar al acordării premiilor Pro Urbe şi a declarat că ideea de a reduce numărul la unul singur pe an a venit chiar de la foşti laureaţi ai acestor premii, pentru a le da prestigiu şi valoare.

Pe de altă parte însă, consilierul PSD Rodica Pârvan a declarat că hotărârea este una discriminatorie, care impune o voinţă dictatorială a majorităţii – în acest caz UDMR, fără a lăsa o şansă şi altora.

Nu înţelegem de ce au redus premiile de la patru la unu. Noi am propus să fie măcar două, dar nu s-a acceptat nici o altă formulă. Printr-un singur premiu în fiecare an, ne elimină din formulă şi înţelegem că UDMR îşi asumă acest premiu numai pentru comunitatea maghiară. Dorinţa lor e ca niciun român să nu mai fie cetăţean de onoare al municipiului Sfântu Gheorghe de acum încolo, să ne elimine definitiv. Sentimentul meu este, şi le-am spus şi colegilor maghiari cu amărăciune, că prin măsura pe care au propus-o nu-şi mai respectă părinţii şi bunicii, a spus Rodica Pârvan, adăugând că UDMR filtrează oricum orice nominalizare pentru acest premiu, din moment ce are majoritate în CL.

Fiind singurele reprezentante ale românilor prezente la şedinţa extraordinară de vineri, Rodica Pârvan şi Rădiţa Palela au refuzat să voteze în vreun fel hotărârea şi au arătat că o vor contesta, deoarece aceasta scoate românii din ecuaţie.

În replică, iniţiatorul propunerii, Miklos Zoltán, a ţinut să respingă acuzele şi să sublinieze că decizia nu are nici o componentă etnică.

Aceste premii trebuiau să aibă în cele din urmă un regulament de acordare, iar noi am văzut şi la localităţile vecine că tendinţa este aceea de a da mai puţine, nu multe. Pentru că aşa le creşte valoarea. Nu e nimic etnic aici, nu politizăm aceste premii, a declarat Miklos Zoltán, menţionând totuşi că în trecut UDMR a propus chiar şi reprezentanţi ai comunităţii române la aceste premii.

Românii protestează şi spun că nu mai au şanse la Pro Urbe

Absenţi de la şedinţă au fost consilierii PNL Mădălin Guruianu şi Corina Bote, însă aceştia au arătat că nu se aflau în localitate şi că lipsa lor de reacţie imediată se explică tocmai prin faptul că materialele şedinţei nu s-au primit din timp pentru a putea fi analizate. Guruianu ne-a declarat că stabilirea regulamentului pentru Pro Urbe nu poate fi decât un lucru bun, însă de aici până la a reduce premiul la unul singur este cale lungă.

Faptul că în loc de patru, va exista doar o singură personalitate care va primi titlul Pro Urbe mă dezamăgeşte. Dacă formal chiar nu se justifica trecerea ei în şedinţă de urgenţă, pe fond problema arată şi mai rău. Odată că a venit, după spusele colegilor de la UDMR, la propunerea actualilor laureaţi Pro Urbe, adică cei care s-au bucurat să fie câte patru pe an, au decis să fie brusc mai puţini. A doua oară că trei dintre ultimii laureaţi sunt actuali consilieri UDMR. Poate fi invocat conflictul de interese? Cel puţin moral există din plin, cred eu. In plus, cutuma făcea ca unul dintre cei patru laureaţi să fie de fiecare dată de etnie română, iar trei erau maghiari. Din păcate, trebuie să recunoaştem că este foarte puţin probabil, dacă nu chiar imposibil, ca vreun etnic român să mai obţină vreodată acest titlu. Si iată cum s-a dat cu piciorul unei şanse de apropiere interetnică, şedinţa aceea festivă de Zilele Sfântu Gheorghe fiind adesea un moment important când personalităţi maghiare şi româneşti din comunitate erau alături, uneori chiar şi Împreună, a declarat Mădălin Guruianu, amintind că tot majoritatea deloc benefică a UDMR a respins în trecut şi alte hotărâri benefice pentru oraş – inclusiv refuzul de a i se acorda titlul de cetăţean de onoare maestrului Gheorghe Zamfir.

La rândul său, liderul PSD Covasna, deputatul Horia Grama, s-a arătat iritat şi revoltat şi a declarat că PSD va cere revenirea la această hotărâre, deoarece nu este deloc corectă.

Nu ştiu dacă întâmplător au pasat-o consilierii UDMR tocmai pe 4 aprilie, când se ştia că liderii lor locali, Tamás Sándor şi Antal Árpád, nu erau în ţară. Pot presupune că s-a căutat evitarea asumării răspunderii, dar pot spune şi că poate chiar nu ştiau. O astfel de propunere însă nu e acceptabilă; dacă voiau chiar o reducere a numărului de laureaţi, puteau pune două premii, unul pentru români şi altul pentru maghiari. Ce s-a decis însă nu e în spiritul clădirii unei normalităţi, în care să construim pentru cetăţeni. PSD nu consideră acceptabil ceea ce s-a întâmplat vineri, ba chiar credem că e un afront, a explicat Grama.

Directorul Centrului European de Studii Covasna-Harghita, Ioan Lăcătuşu, a declarat că un punct de vedere oficial va fi făcut public marţi, pe 8 aprilie, atunci când va anunţa şi cum anume se va proceda pe mai departe. Oricum ar fi, e clar că o astfel de decizie e împotriva curentului, pentru că am avut semnale că liderii concetăţenilor maghiari vor să demonstreze că au receptivitate la români, că au deschidere. Decizia are o ţintă clară, antiromânească, care arată că nu mai vor să aibă dialog, să discute. Noi oricum dăm premiile Cetăţeni de onoare ai municipiului Sfântu Gheorghe, dar după ani de zile de umilire, Pro Urbe era ca o cale de convieţuire, în care sărbătoream împreună. Bănuiesc însă că nu le-a convenit ce s-a propus în ultimii ani, aşa că au decis să nu mai aibă loc românii. Tenta antiromânească e clară şi nu contribuie cu nimic la apelul la linişte şi pace interetnică la care am convenit şi noi, inclusiv cu schimbarea prefectului. Nu trebuie să fii foarte mare analist ca să realizezi cine tulbură apele acum, a declarat Lăcătuşu.

Potrivit acestuia, propunerea din acest an a românilor pentru Pro Urbe era inginerul Traian Antonescu, cunoscut ca un om respectabil, un profesionist recunoscut atât de maghiari cât şi de români.

Noul regulament adoptat vineri de CL arată că titlul onorific Pro Urbe se va acorda anual unei singure persoane, recunoscută ca fiind o personalitate care a contribuit în mod esenţial la ridicarea prestigiului municipiului Sfântu Gheorghe. Propunerile în acest sens le pot face primarul, consilierii locali, persoanele juridice, instituţiile publice şi cetăţenii oraşului. Premiul îl pot primi cei care s-au născut ori au locuit în Sfântu Gheorghe, au împlinit 70 de ani şi au dobândit recunoaştere notorie a activităţii lor pe plan local, judeţean, naţional sau internaţional, contribuind astfel la promovarea imaginii municipiului Sfântu Gheorghe. Diploma şi medalia Pro Urbe se decernează anual în luna aprilie, cu prilejul sărbătoririi patronului spiritual al municipiului Sfântu Gheorghe, premiul fiind o recunoaştere publică a meritelor celor care îl primesc şi neincluzând vreo recompensă în bani.

Sursa: cotidianul Observatorul de Covasna, nr. 2232 din 07.04.2014, autor Monica Vrânceanu

 

 

Managerul Spitalului Judeţean a scăpat de ANI

Instanţa i-a dat sentinţă favorabilă lui András-Nagy Róbert, care însă poate fi atacată

Curtea de Apel Braşov a anulat raportul de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), prin care managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Sfântu Gheorghe, András-Nagy Róbert, era acuzat de incompatibilitate.

După ce în 30 octombrie 2013, ANI a emis un Raport de evaluare prin care arăta că managerul Spitalului se află în incompatibilitate, acesta a atacat sentinţa în instanţă, în ianuarie 2014.

În această primă fază de judecată am dovedit netemeinicia acuzaţiilor aduse prin raportul atacat şi sper ca situaţia să se fi lămurit definitiv, a declarat András-Nagy Róbert, menţionând că totuşi decizia instanţei de la Braşov poate fi atacată cu recurs.

La finele lunii noiembrie 2013, ANI anunţa că a constatat că managerul Spitalului Judeţean Sfântu Gheorghe, András-Nagy Róbert, s-a aflat în incompatibilitate, întrucât a ocupat simultan şi alte funcţie.

Potrivit ANI, András-Nagy Róbert s-a aflat în incompatibilitate în perioada 3 octombrie 2010 – 7 martie 2011, întrucât a deţinut, simultan, funcţia de manager al Spitalului Judeţean Sfântu Gheorghe şi funcţia contractuală salarizată de consilier juridic în cadrul E.G.G. Tamás László. Astfel, András-Nagy Róbert a încălcat dispoziţiile legii, potrivit cărora funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu exercitarea oricăror alte funcţii salarizate.

Decizia Curţii de Apel Braşov, emisă în 9 aprilie, poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia.

Sursa: cotidianul Observatorul de Covasna, nr. 2236 din 11.04.2014, autor Monica Vrânceanu

 

 

Sf. Gheorghe

28.04.2014

Biroul de presă al

Centrului European de Studii Covasna – Harghita