Home Revista presei Revista Presei Româneşti, Nr. 05 / 01-17.03.2014

Revista Presei Româneşti, Nr. 05 / 01-17.03.2014

 

Centrul European de Studii Covasna – Harghita

 

Revista Presei Româneşti

Nr. 05 / 01-17.03.2014

Dimensiuni ale convieţuirii interetnice

 

 

Marşul secuilor de la Târgu Mureş, interzis! Instanţa de judecată a decis că protestul programat pentru 10 martie 2014 nu va mai avea loc

Convorbire cu Valentin Constantin Bretfelean, directorul Direcţiei Poliţia Locală Târgu-Mureş

Ziua de 10 martie, declarată ca fiind una internaţională a secuilor – dar declarată de secuii din România, care sunt numeroşi, vreo câteva sute! -, precedând ziua maghiarilor de pretutindeni (15 martie), la fel de internaţională, s-a dorit a fi anul acesta una de protest în municipiul Târgu-Mureş, ca şi în 2013 de fapt. S-a programat, aşadar, un miting de protest, pentru 10 martie 2014, la Monumentul Secuilor Martiri din Târgu-Mureş, urmat de un marş, nu către casă, ci tot unul de protest, şi de înmânarea către oficialităţi a unei petiţii de protest, în final cortina urmând să fie trasă cu un program cultural, de protest şi el. Deci, mai pe scurt, era programată o zi de 10 martie clădită din protest în protest. Dar cum pentru manifestările de protest sunt necesare autorizaţii, oficialităţile locale nu au acordat aviz favorabil marşului de protest al secuilor şi ungurilor. Bineînţeles, decizia a fost atacată în instanţă. Instanţa, însă, a cugetat înţelept şi a decis respingerea contestaţiei depuse.

În legătură cu aceste aspecte, am solicitat opinia directorului Poliţiei Locale Târgu-Mureş, Valentin Constantin Bretfelean.

– Stimate domnule director, vă rugăm să ne spuneţi ce a decis instanţa de judecată? A permis ungurilor să organizeze marşul de protest la Târgu-Mureş în data de 10 martie a.c.?

– În cursul zilei de 3 martie 2014, Tribunalul Mureş a respins în şedinţă publică, ca fiind inadmisibilă, cererea prin care Asociaţia Siculitas a solicitat revocarea în instanţă a avizului negativ pe care autorităţile locale din Târgu-Mureş l-au dat în cazul marşului secuiesc din 10 martie. Această decizie vine ca o confirmare a faptului că, în integralitatea sa, Comisia de avizare a adunărilor publice a respins marşul, cât şi ca o confirmare a faptului că municipalitatea a luat decizia corectă. De asemenea, prefectul judeţului Mureş, Corneliu Grosu, a acţionat în conformitate cu legile în vigoare, în scopul prevenirii acţiunilor care ar putea conduce la tensiuni interetnice în Târgu-Mureş. Târgu-Mureş este un oraş multicultural, este un oraş care a trecut printr-o traumă în luna martie 1990 şi cei care au gândit estomparea acestor porniri, care ar putea din nou conduce la tensiuni la nivelul municipiului Târgu-Mureş, au vrut s-o facă în scop preventiv. Orice exces, din oricare parte ar veni, este periculos pentru stabilitatea socială, chiar în Târgu-Mureş. Consider că acţiunea de anul trecut în care s-au folosit sloganuri anticonstituţionale, autonomist-secesioniste, separatiste chiar, nu trebuie să se mai repete în Târgu-Mureş, deoarece în rândul populaţiei majoritare româneşti au creat reacţii negative, de altfel şi mass-media surprinzând aceste aspecte. Analizând modul în care s-a derulat anul trecut marşul de 10 martie, opinăm că este normal a crea şi organizaţiei Siculitas, ca oricărei alte persoane fizice şi juridice, condiţia de a-şi exprima liber opiniile şi s-a aprobat în acest sens acţiunea comemorativă de la Monumentul Secuilor Martiri. Nu se poate combina o acţiune comemorativă cu o acţiune de protest, atâta vreme cât la aceasta din urmă participă organizaţii extremiste precum Garda Ungară, care este interzisă în Ungaria, sau Mişcarea celor 64 de Comitate Ungare, sau Partidul Jobbik. Nu pot fi aprobate asemenea marşuri, deoarece nu cred că este corect şi nu este legal ca ligi, fundaţii, asociaţii sau structuri politice dintr-o altă ţară să manifeste la Târgu-Mureş împotriva deciziei autorităţilor locale, a Guvernului României sau a altor instituţii de drept ale Statului Român. In acest sens, consider că singura posibilitate de a preveni şi de a estompa manifestările care pot crea tensiuni, este interzicerea marşului secuilor.

– Dar s-a permis organizarea mitingului la care vor lua parte şi organizaţiile extremiste ungare.

– Are loc o activitate comemorativă, însă, în conformitate cu Articolul 12, litera h din Legea 60/ 1991, republicată, Legea privind organizarea adunărilor publice, organizatorul acestei manifestări este obligat să intervină atunci când manifestarea degenerează, când persoane sau grupuri de persoane deturnează sensul real, corect şi aprobat al manifestării, urmând ca prin propriile persoane de ordine să îndepărteze din rândul manifestanţilor pe cei care acţionează ilegal. De asemenea, sunt obligaţi să colaboreze cu autorităţile Statului Român pentru a preveni asemenea acte. S-a autorizat acţiunea comemorativă la Monumentul Secuilor Martiri, însă cei care răspund pentru ordinea publică sunt organizatorii, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

– Vor fi mobilizate forţe de ordine pentru a preîntâmpina eventuale incidente?

– Asemenea tipuri de manifestări, de o asemenea anvergură, sunt gestionate din punct de vedere al păstrării ordinii şi liniştii publice, a restabilirii, dacă este nevoie, de către Jandarmeria Română, care este autoritatea supremă în acest domeniu. La solicitarea Jandarmeriei Române, celelalte forţe poliţieneşti, cum ar fi Poliţia Română, Poliţia Locală îşi aduc contribuţia în conformitate cu planurile de măsuri întocmite anterior evenimentului, la bunul mers al activităţilor şi la păstrarea caracterului legal al adunării.

– La manifestaţia ungurilor de anul trecut, după mitingul de la Monumentul Secuilor Martiri, a urmat un marş de protest până la sediul Prefecturii. S-a dorit atunci şi înmânarea către Prefectură a aşa-zisului steag secuiesc, dar care a fost refuzat. Manifestarea s-a încheiat la Palatul Culturii, unde a avut loc o manifestare culturală specific ungurească, prilej cu care au fost acordate distincţii unor persoane. Pentru manifestările din anul acesta, au primit aprobare de a se desfăşura şi în Palatul Culturii?

– Pentru manifestările cultural-istorice sau de altă natură, organizate în incinte închise, cum ar fi Palatul Culturii, care are o asemenea destinaţie, nu trebuie autorizaţie. Dacă doresc reprezentanţii manifestanţilor, pot depune şi de această dată un protest scris, la Prefectură de exemplu, dar, în conformitate cu prevederile legale, nu au voie să facă deplasarea spre instituţia publică unde depun protestul, mai mult de 10 persoane. Legea este mai mult decât explicită. Legea 60 spune maxim 10 persoane. Din nou adunarea în agora, în piaţa publică a manifestanţilor de genul celor ce i-am enumerat anterior, în centrul Târgu-Mureşului este nepotrivită, nelalocul ei.

– In cursul acestei ierni, Asociaţia EMNT Egyesulett, cu sediul central în municipiul Cluj-Napoca, al cărei preşedinte este Tokes Laszlo, a fost amendată contravenţional de Poliţia Locală Târgu-Mureş cu suma de 30.000 lei, deoarece a refuzat să retragă, de pe frontispiciul clădirii filialei sale din Târgu-Mureş, aşa-zisul steag secuiesc. Care este acum situaţia în acest caz? S-a achitat amenda contravenţională sau a fost atacată în instanţa de judecată?

– Da, au atacat contravenţia în instanţă. Fiind un proces pe rol, noi fiind parte în cadrul acestui proces, nu vreau să mă antepronunţ. Sunt angajat al statului. Eu nu procedez ca avocaţii unor părţi aflate în asemenea situaţii, sau ca reprezentanţii politicului, ca să comentez ori ca să induc o anumită decizie instanţei. Consider că trebuie să mă abţin de la comentarii până când instanţa se pronunţă. Indiferent care va fi soluţia dată de către instanţă, o vom respecta pentru că autoritatea în domeniu aparţine instanţei de judecată. Decizia aparţine instanţei.

Sursa: publicaţia bilunară Condeiul ardelean, nr. 157 din martie 2014, autor Viorel Conţiu

 

 

Republica Zagon, stat în statul România

Domnule redactor, nu v-am mai trimis de multă vreme sesizări despre primarul Kis din Zagon, în speranţa că îşi va schimba năravurile. In schimb, am constatat că acesta nu se lasă de obiceiurile lui şi tot merge înainte cu ilegalităţile şi atacurile directe la adresa mea, pentru a-mi provoca falimentul şi a mă distruge uman.

Mă numesc Kelemen Gyula, domiciliez în comuna Zagon, judeţul Covasna, sunt fermier, proprietar de animale: oi şi vaci. Din cauza activităţii mele, de foarte mult timp am început să am mai multe divergenţe cu domnul primar Kis Iosif, aşa cum v-am relatat şi în 2013. Primarul acesta are interese financiare şi economice ce se accentuează pe zi ce trece şi sigur că ele sunt în detrimentul cetăţenilor din comuna Zagon.

În acest sens, acţiunile lui şi determinarea unor evenimente în această zonă nu poate să ne creeze decât sentimentul că primarul Kis şi-a înfiinţat Republica Zagon, a cărui preşedinte-dictator s-a autoproclamat singur, în disperarea de a controla factorul uman, resursele agrare, forestiere, cinegetice, crescătorii de ovine şi bovine, prin tot felul de asociaţii inventate ale căror şef sforar este în spatele lor, prin interpuşii de faţadă loiali şi şantajaţi, pentru a păstra aparenta legalitate.

Cum vă explicaţi, domnule primar, că aţi reuşit la un moment dat ca în asociaţia dumneavoastră să aveţi şapte fonduri de vânătoare? Vă spun eu, prin fals şi fraudarea cetăţenilor cinstiţi. De asta aţi şi rămas doar cu trei fonduri de vânătoare. Si acestea au rămas pentru că aveţi buni amici în domeniu, care nu au făcut contestaţie în termenul legal de cinci zile împotriva semnăturilor false, dovedite, ale cetăţenilor. Acestor cetăţeni li s-a spus că semnează tabelul pentru constituirea pazei fondului forestier, obligatoriu legal, şi când acolo, fără să ştie, fără să-şi dea acordul, au semnat un alt tabel, în care vă cedează terenurile forestiere asociaţiei pentru constituirea fondurilor de vânătoare.

Aceste trei fonduri au rămas valide, ştim noi cum, tot cu pilele pe care le aveţi, aşa încât nu s-a mai făcut contestaţie în termenul legal prevăzut. Se ştie însă că sunt obţinute fraudulos.

Cum vă explicaţi, domnule primar, că dintr-un simplu salariu de bugetar, aţi ajuns să fiţi proprietarul a aproximativ 400 hectare de terenuri, că aveţi limuzine de lux, cabane, hoteluri, pensiuni-restaurant şi amici de protecţie peste tot?

O să explic eu cum. Prin tot felul de inginerii financiare, de asociere şi asociaţii înfiinţate. Astfel, în ultima vreme, împreună cu apropiaţii aghiotanţi loiali, aţi înfiinţat şi impus împotriva voinţei lor o asociaţie, un fel de colectivizare din anii 1955-1962, pentru a putea controla toate terenurile păşune ale Primăriei Zagon, a le atribui doar persoanelor apropiate şi supuse dumneavoastră, pentru a intimida şi putea îndepărta pe toţi cei nesupuşi şi împotriva sistemelor dumneavoastră de înrobire, dar mai ales pentru a avea un control prin care puteţi pune mâna pe toţi banii de subvenţie, o resursă certă şi constantă pe termen scurt şi mediu.

Fără această organizare în asociaţie, toate cele mai sus menţionate primarul nu putea să le iniţieze sub control dictatorial şi nu putea, de asemenea, să pună mâna decât pe jumătate din banii de subvenţie a păşunatului.

Deşi conform statutului asociaţiei nu figurează în conducere fiind incompatibil şi practic nu are ce căuta acolo şi nu este treaba lui, primarul este prezent şi prezidează toate şedinţele ca un veritabil dictator comunist, dă indicaţii preţioase, este omniscient, face declaraţii ca în anul 1989 pentru propăşirea cetăţenilor din Republica Zagon, în scopul spolierii lor, şi mai ales lămureşte zvonurile înavuţirii lui fără margini prin sintagme de genul că: tatăl lui a fost cel mai bogat om din sat.

Domnule primar, şi eu am o vârstă şi ştiu ce fel de om şi, mai ales, ce bogat a fost tatăl dumneavoastră, prin urmare aveţi bunul simţ şi nu ne mai ţineţi de proşti. Domnule primar, poţi să prosteşti unii oameni tot timpul şi toţi oamenii un timp, dar nu poţi să prosteşti toţi oamenii tot timpul. Eu am lucrat la tatăl dumneavoastră şi să ştiţi că nici nu vă puteţi apropia de dânsul, iar averea şi bogăţia dumneavoastră este realizată în procent de peste 80%, din furt şi fraude. Si culmea, ştiu că încă nimeni nu a reuşit să vă incrimineze, dar să nu dormiţi liniştit că se apropie şi momentul acuzării şi dovedirii tuturor fărădelegilor dumneavoastră.

Dacă tot afirmaţi peste tot că sunteţi un om aşa de cinstit, de ce aţi stat 8 luni de zile la puşcărie şi cum explicaţi acest fapt public?

Să nu credeţi că la data de 22 februarie 2014, într-o zi de sâmbătă (deci în care nu se lucrează), nu aţi fost filmat când însoţeaţi personal, cu maşina Primăriei, un şir de trei maşini de buşteni, pe drumul dinspre comuna Comandău spre satul Păpăuţi. Si este cunoscut faptul că atunci când însoţiţi dumneavoastră maşinile, transportul nu este chiar în regulă. Ştie asta toată lumea din zonă.

Ştiţi bine că unuia dintre şoferii de pe camioane i-aţi răspuns, la întrebarea omului că unde este avizul?, cu un arogant avizul sunt eu, parcă vă credeţi regele acela francez care a spus că statul sunt eu. Si deocamdată chiar sunteţi statul în Republica Zagon, dar cum vă spuneam, nu pentru multă vreme de acum înainte.

Domnule primar, tot ce scriu eu acum în ziar şi mai am de scris, nu sunt altceva decât sesizări şi reclamaţii indirecte către organele şi instituţiile abilitate ale justiţiei, iar pentru aceste motive voi mai aduna mai multe ilegalităţi, pentru a le înainta organelor de cercetare penală abilitate.

Să nu credeţi că în comuna Zagon numai eu sunt nemulţumit, mai sunt foarte mulţi cetăţeni nemulţumiţi, dar nu au curajul să se exprime. Dar toţi zagonenii ştiu cum manevraţi totul prin şantaj şi speriaţi lumea.

De când sunteţi primar, în fiecare an faceţi acelaşi circ cu deţinătorii de animale, mai ales de oi, aveţi aceleaşi slogane, îi sfătuiţi amical pe proprietarii de animale să nu cumva să vă aducă de Sărbătorile de Paşte miei, caş etc., că îi reclamaţi la poliţie, dar toată lumea ştie că de fapt acesta este şi scopul, iar mesajul este unul inversat.

La o şedinţă a asociaţiei-paravan de valorificare a tuturor resurselor şi subvenţiilor, aţi amintit că nu aţi luat miei şi cadouri de la nimeni, dar trebuie să precizez că ce am scris în ziarul Haromszek, cu cei 12 bucăţi miei şi 150 kg caş, este foarte adevărat şi nu numai, aţi luat şi altceva ce nu publicăm acum, dar vă denunţăm la instituţiile abilitate.

Faceţi circ de faţă cu toată lumea şi vă patetizaţi că aţi pierdut toate procesele în instanţele de judecată avute cu mine şi totuşi nu vă intră mintea în cap că la vârsta dumneavoastră nu faceţi ceva bine, dar ce mai contează, să iasă banii cu care vă lăudaţi. Tot timpul vă plângeţi de bani, dar nu vă plângeţi niciodată de lipsa de bun simţ.

Vă întreb şi eu ca simplu om, când vă uitaţi în oglindă, vă mai suportaţi, vă place ce vedeţi? Vă între dacă mai puteţi dormi liniştit în numele atâtor oameni pe care i-aţi nenorocit, fentat, spoliat. Asta ca să nu mai vorbesc de atâţia şi atâţia oameni cu mâna cărora aţi scos mereu castanele, în diverse situaţii, sau de proprii membri de familie cu care sunteţi certat…

Si tot eu vă răspund: pentru oameni ca dumneavoastră, nimic din toate acestea nu are valoarea nici cât o ceapă degerată.

Sursa: publicaţia bilunară Condeiul ardelean, nr.257 din martie 2014, autor Kelemen Gyula

 

 

Popularii europeni susţin extremismul unguresc. Să luăm aminte! Se poate şi aşa!

Preşedintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, a anunţat că formaţiunea sa sprijină FIDESZ şi pe premierul ungar Orban Viktor la alegerile generale din Ungaria, ce vor avea loc în luna aprilie, şi la alegerile europarlamentare din luna mai. Dacă acesta este mesajul PPE – familie politică din care fac parte atât PDL, cât şi UDMR – de susţinere a lui Orban, care promovează nazismul şi xenofobia, iar preşedintele PPE spune că obţinerea unui nou mandat de către premierul Viktor Orban ar reprezenta un exemplu pentru Europa, atunci de ce oare ai noştri politicieni fac pe ei de frica Bruxelles-ului câtă vreme principalul partid din Parlamentul European îl dă ca exemplu de urmat pe unul ca premierul vecin, care nu are nici o jenă să joace pe cartea extremei drepte, a agresiunii la adresa altor state şi a incitării la revizionism teritorial.

Agenţia de presă oficială a Ungariei, MTI, relatează în felul următor prieteşugul dintre PPE şi Orban: Preşedintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, l-a asigurat pe premierul ungar Viktor Orban de susţinerea celui mai important grup politic din Parlamentul European (PE) la alegerile legislative care vor avea loc în aprilie în Ungaria. Joseph Daul şi Viktor Orban au avut, luni, la Budapesta discuţii referitoare la alegerile legislative din Ungaria, dar şi la scrutinul europarlamentar programat în luna mai, a anunţat şeful biroului de presă al premierului ungar, Bertalan Havasi. Cei doi politicieni au subliniat importanţa unei victorii pentru PPE în alegerile din aprilie a formaţiunii de centru-dreapta Fidesz şi au menţionat că obţinerea unui nou mandat de către premierul Viktor Orban ar reprezenta un exemplu pentru Europa (subl. noastră). Vizita preşedintelui PPE la Budapesta are loc în condiţiile în care Ungaria se pregăteşte pentru alegerile generale din 6 aprilie. In acelaşi timp, alegerile europarlamentare vor avea loc în perioada 22-25 mai 2014 în toate statele membre UE. Votul este programat în Ungaria la 25 mai. Premierul Viktor Orban şi-a lansat campania electorală, duminică, în vederea alegerilor legislative prevăzute pentru 6 aprilie, cu un discurs adresat naţiunii în care a promis scăderea preţurilor la serviciile publice, reducerea impozitelor pentru familii, creşterea salariului minim sau plata asigurată a pensiilor. De la sosirea la putere, în 2010, Orban a profitat de majoritatea de două treimi a partidului său, FIDESZ, în Parlament, pentru a introduce o serie de reforme controversate. El a fost criticat atât în Ungaria, cât şi în străinătate, de către Uniunea Europeană, Statele Unite şi numeroase ONG-uri, pentru restrângerea independenţei Curţii Constituţionale, a Băncii Centrale, a Biroului procurorului, a justiţiei şi a presei, dar şi pentru colaborarea cu extrema dreaptă. Sondajele arată un avantaj considerabil al FIDESZ în vederea scrutinului din aprilie, în pofida faptului că, în ultimul moment, partidele din opoziţie au stabilit o listă comună pentru a-şi creşte şansele.

Sursa: publicaţia bilunară Condeiul ardelean, nr.257 din martie 2014

 

 

Acordul USD-UDMR = lista pretenţiilor UDMR. Vin vremuri grele…

După părăsirea Guvernului USL de către liberali, o nouă coaliţie guvernamentală USD (PSD+UNPR+PC) – UDMR s-a format, preţul plătit, cel puţin la nivel intenţional, către formaţiunea ungurească fiind extrem de ridicat. Practic, aproape în integralitate, acordul politic dintre USD şi UDMR se referă la pretenţiile UDMR şi dezideratele acestei formaţiuni… când partid, când uniune culturală, după moft. In mod frapant, toate chestiunile controversate şi chiar şi cele inacceptabile propuse de UDMR de-a lungul timpului, au fost cuprinse în textul acordului politic dintre USD şi UDMR.

Rămâne de văzut ce anume din acest acord va fi şi adus la îndeplinire de către noul Guvern şi noua majoritate parlamentară, pentru că lucrurile sunt mai complicate decât par la prima vedere. In primul rând, Guvernul USD, la fel ca şi cele dinainte, a fost practic obligat să accepte pretenţiile UDMR, pentru că altfel uniunea ungurească nu ar fi avut motivaţie în faţa propriului electorat pentru a intra la guvernare. Pe de altă parte, lista cu enumerarea exhaustivă a acestor revendicări, multe ilegitime, ilegale sau chiar neconstituţionale, poate fi şi un semnal că UDMR nu are câteva ţinte precise, ci doar a aruncat năvodul cu ochiuri mari, doar-doar se va prinde ceva. Ar fi fost poate mai periculos ca UDMR să vină cu o listă scurtă, pentru care ar fi existat o presiune constantă din partea electoratului. In acelaşi timp, acordul poate fi o gură de oxigen pentru USD, care poate aduce în dezbatere unele chestiuni, dar pe care să le temporizeze în aşa fel încât să nu fie obligată să le şi pună în aplicare, pentru că aceasta ar însemna, în mod evident, pierderea unui segment important din electorat. De asemenea, la nivelul PSD şi al partenerilor săi, PC şi UNPR, este clar că la alegerile prezidenţiale orice favoare făcută UDMR se va deconta scump pe partea electoratului românesc, mai ales a celui din Transilvania, în timp ce nu vor obţine niciun vot din partea comunităţii maghiare, care va vota tot cu UDMR. Totodată, în varianta unui al doilea tur de scrutin, PSD este conştient că nu va putea miza pe voturile UDMR, întrucât uniunea va trebui să arate că penalizează astfel neîmplinirile guvernării alături de USD, iar pe de altă parte, UDMR este membră a Partidului Popular European (PPE), familie politică din care face parte şi FIDESZ (formaţiunea la putere în Ungaria) şi care l-a susţinut pe Traian Băsescu la referendumul pentru demiterea sa din funcţia de preşedinte al României. Cel mai probabil, premierul ungar va transmite iarăşi un mesaj către ungurii din România pentru a le indica cu cine să voteze. De această chestiune este conştient şi liderul PNL, Crin Antonescu, care a doua zi după ieşirea de la guvernare a şi demarat procedurile de afiliere la PPE.

Avantajul pentru români al faptului că acordul USD-UDMR a fost atât de detaliat şi explicit, dar mai ales public, constă în faptul că măcar ştim de unde vine pericolul şi la ce să ne aşteptăm, pentru a putea gestiona şi respinge iniţiativele pe aceste chestiuni. Dezavantajul constă în faptul că fiind atât de multe pretenţii, există riscul să mai scape câte una dintre ele şi să producă efecte nedorite. Preventiv, pentru o deplină lămurire a cititorilor Condeiului ardelean, reproducem în facsimil Acordul USD-UDMR, pentru a şti toată lumea care ar putea fi costurile aducerii UDMR la guvernare.

Sursa: publicaţia bilunară Condeiul ardelean, nr. 257 din martie 2014

 

 

Dreptatea ungurilor din România

Să auzi, să vezi şi să te minunezi: ungurii oferă drepturi românilor în România!

Este un mare merit al ziarului Condeiul ardelean că publică în paginile sale secvenţe din presa maghiară, acţionând, în felul acesta, spre informarea românilor despre caracterul duşmănos al acestei etnii, care se bucură de prea multe drepturi în această Tară a lui Dumnezeu, în timp ce rămăşiţele ungureşti din celelalte ţări ieşite din umilinţa austro-ungară nu se bucură de super-drepturi, aşa cum se întâmplă în România.

În paginile 12 şi 13 ale numărului 255 (290), din 7-20 februarie 2014, luăm cunoştinţă din nou de înveninatele opinii din presa maghiară conţinând acuzaţii asupra politicii Guvernului român. Vorbesc acolo de privare de drepturi, de încercări de a li se acoperi dreptatea. Despre ce fel de privare de drepturi vorbesc ungurii, e greu de descifrat. Despre dreptate acoperită iar nu poate fi vorba. Să dăm noi glas dreptăţii, reamintind lumii că, în aceşti 95 de ani, de când în Ardeal tronează legi româneşti, ar fi trebuit ca ungurii să guste aceeaşi dreptate cu care i-au tratat ei pe români în vremea dublei asupriri austro-ungare. Adică resturile ungureşti de pe pământ românesc să le fi lucrat holda românilor în regim de robi, de animale de povară, tuturor acestora să li se fi interzis accesul la cultură, la educaţie, să nu fie recunoscuţi ca etnie componentă a populaţiei acestui spaţiu românesc, mai ales că numărul ungurilor este mult departe de cel care era atunci al românilor cărora li s-a refuzat total identitatea. Si aşa stând lucrurile, ar fi firesc să se compare regimul de viaţă pe care ungurii l-au avut în acest timp al autorităţii româneşti cu cel pe care l-au avut românii în vremea înrobirii lor. Este acuzat Guvernul român că încearcă să îmbunătăţească prin minciună imaginea internaţională a ţării. Nu e deloc nevoie ca, în plan internaţional, România să mai informeze despre statutul minorităţilor prezente aici. Au fost pronunţate de atâtea ori, de către personalităţi ale lumii, aprecieri la adresa generozităţii cu care Statul Român a acordat drepturi minorităţilor, uneori chiar peste măsură. Si n-ar fi o minciună dacă am spune acum despre situaţia aberantă, inversă, în care, în judeţele cu majoritate ungurească, românii sunt umiliţi, lipsiţi de drepturi, obligaţi să trăiască în regimul impus de străinii de neamul autohton. Guvernul Tării de acest fapt trebuie acuzat, că nu-şi apără concetăţenii în faţa aroganţei maghiare. Obrăznicia, josnicia, ura satanică cu care ungurii scriu în presa lor despre sute de mii de persoane persecutate (maghiari) în România, desfiinţează orice urmă de omenie a acestei minorităţi, care aici, în Tara a cărei pâine o mănâncă, profanează statui ale eroilor români, batjocoresc figuri de luptători apărători ai românilor, dezlănţuie atacuri în stradă şi în şcoli asupra cetăţenilor care poartă în Tara lor simbolul naţiunii, drapelul. Cei ce mint sunt ungurii, pentru că numărul pe care îl afişează nu e naţia lor pură, ci, sub teroarea de veacuri, i-au maghiarizat pe alţii ca să-şi poată justifica pretenţiile, aşa cum se adăpostesc acum sub veşmântul secuilor, pe care continuă să-i supună după bunul lor plac. Pentru că ungurii, împărţiţi în trei grupări, aşa-zise politice, cu un făţarnic Marco Bela, urmat de Kelemen Hunor cu aceleaşi multe feţe, cu un alt şef de partid, tot aşa de otrăvit, Toro T. Tibor, nici ei nu ştiu pe unde se mai află şi ce solidaritate mai au, iar destrămatul Tokes Laszlo a devenit vântură-lume, legitimând neveste şi zămislind urmaşi. Asta da popă! Dacă ăştia-s crema ungurească, au de ce să se ruşineze cetăţenii cinstiţi ai etniei, cei care încă mai există.

Pretenţia de autonomie, motivată fie prin referirea la ETA spaniolă, fie la Kosovo, este proptită astăzi, în modul cel mai ridicol, de adresarea către grupul kurzilor din Turcia, luat ca un caz asemănător. In articolul Si ei doresc autonomie, voluntarul kurd intervievat mărturiseşte: Kurzilor din Turcia nu le sunt nici acum asigurate drepturile fundamentale. Nu ne putem folosi oficial limba maternă şi, drept urmare, nu putem nici studia în limba maternă; Erdogan ne-a asigurat câteva drepturi. Aş aminti aici un post de televiziune care ni se adresează în limba kurdă. In urmă cu câteva luni, se spusese la ştiri că va fi permisă predarea în limba kurdă în şcoli, însă într-un final nu s-a întâmplat nimic; Noi nu vrem să ne separăm de Turcia, pentru că trăim de mii de ani alături de poporul turc. Deşi cultura noastă este diferită, trecutul ne leagă. Normal ar fi ca semnatarul articolului să fi priceput ceva din spusele sincere ale kurdului, şi atunci ziaristul Levai Barna să fi spus: Mulţumim, popor român, că noi avem, la voi în ţară, atâtea posturi de televiziune în care avem libertatea să vorbim ce vrem, că desfăşurăm învăţământ folosind liber limba maternă, că deţinem toate funcţiile de conducere administrativă unde suntem majoritari, că, în plus, avem curajul obraznic de a cere românilor să înveţe limba maghiară, că ni s-a permis să ne plantăm statui ale criminalilor unguri pe pământ românesc, statui ale celor care au condus măceluri împotriva locuitorilor paşnici, lipsiţi de apărare. Si în aceeaşi libertate, continuăm să otrăvim viaţa românilor potrivit caracterului hunic pe care îl avem, acela de a însămânţa suferinţă.

Într-o altă publicaţie revanşardă, Farcaş Reka vorbeşte despre profesorul universitar politolog Bakk Miklos, care lansează ideea ca autonomia să nu mai fie o temă tabu în România, plângându-se că li se cere să tacă. Dreptate ai, mărite domn! Vorbeşte până-ţi răguşeşte graiul! Românii nu te pot opri să vorbeşti. Dar doar atât! Mai departe încalci regulile bunei-cuviinţe, dacă îţi sunt cunoscute. Nu românii au folosit problema autonomiei în scop electoral. S-ar ruşina s-o facă! Dacă şi-a sprijinit cineva alegerea prin votul ungurilor, acela nu-i român! Cei care au folosit problema autonomiei în scop electoral sunt ungurii, otrăvind cu această propagandă şi pe oamenii simpli din etnia lor. Nestăpâniţi de ura contra românilor, au semănat discordie şi încrâncenare, chiar dacă ştiu că există şi familii mixte. De ce nu se pot lepăda de Satana aceşti unguri de care Dumnezeu s-a îndurat şi i-a plantat aici pe acest pământ sfânt, cu oameni de omenie, ospitalieri, cu respect faţă de orice trecător pe drumurile Ţării!?!

Biata ziaristă Farcaş Reka consemnează debordările cinice ale preşedintelui PPMT, Toro T. Tibor, care îşi pronunţă dispoziţia de amiciţie cu românii dispuşi să depăşească conceptul de stat naţional, unitar şi omogen. Se pare că acestui individ îi lipsesc din mecanismul de gândire câteva rotiţe cu rol principal într-o funcţionare normală, pentru că tot persoana în cauză se îngrijeşte de locul în cadrul autonomiei în aria secuiască pe care ar trebui să-l primească românii, adică: Autonomia lor culturală trebuie garantată prin lege, acest lucru va reprezenta pentru ei siguranţă şi protecţie. Gura păcătosului adevărul grăieşte. Este clar că acum românii de acolo nu au siguranţă şi protecţie, din moment ce acestea doar se prevăd în caz de autonomie. Se pare că domniei sale îi joacă feste creierul. Îl scuturăm noi spre a se trezi pentru a lua cunoştinţă că românii s-au născut în legea culturii proprii, că această lege este moştenire strămoşească şi că ea este din istorie protecţie pentru români pe pământ românesc, cu mult înainte de a păşi aici talpă hunică. Cu mintea prea încălzită de fierbinţeala propriilor sentimente, şeful partidului PPMT afirmă că: …drepturile românilor care trăiesc aici trebuie reglementate prin lege. Acest lucru poate oferi o garanţie liniştitoare. Omul trebuie iertat, ca orice individ dus cu pluta. Cum altfel să te raportezi la unul care distribuie drepturi cetăţenilor români de naţionalitate română în Tara lor? Să auzi şi să nu crezi! Până la ce dimensiuni ajunge fantezia bogată, ca să nu-i spun altfel, a acestui individ, venetic aici, ca să rostească asemenea mojicie de râtan? In Tara lor, românilor le este garantată liniştea vieţii prin firescul funcţionării dreptului statal asupra teritoriului. Cine trebuie să fie îngrijoraţi de nesiguranţa vieţii sunt instigatorii pripăşiţi aici în cursul vremii, sunt bestiile sălbatice care au ocupat, prin crime şi distrugeri, spaţii care nu le-au aparţinut, indivizii care îşi tulbură singuri viaţa de astăzi. Românii nu au nevoie de mărinimia ungurească pentru autonomie culturală în judeţele Tării, ei au drept statal la cultură.

Aflat în acelaşi stadiu de degradare (şi) morală, Antal Arpad oferă posturi de vicepreşedinte românilor care vor susţine cauza lor. Uită distinsul oficios că dreptul la funcţii în administraţie revine tot românilor, ca cetăţeni neaoşi legitimi ai locului. Aşa că obrăznicia şi aroganţa cu care ei şi le atribuie pe motiv de minoritate majoritară în judeţ decurg tot din toleranţa românilor, din generozitatea şi dorinţa de bună convieţuire. Deci să fie clar: toleraţii sunt străinii, care s-au bucurat de o viaţă normală aici, în mijlocul populaţiei pe care au înrobit-o şi asupra căreia au declanşat crime de neiertat, iar astăzi pretind, reclamă drepturi cu impertinenţa şi cinismul care îi situează în postura de neam neridicat din sălbăticia cu care au poposit în Europa.

In omenia noastră, trebuie să recunoaştem că avem de-a face cu minţi bolnave ale celor veniţi aici din deşertul mongol, unde, în vremuri, soarele i-a bătut prea tare în cap. De aceea deşertice le sunt şi cugetul, şi sentimentele. In acest caz, să întărim vigilenţa, să mărim veghea, pentru că ne facem vinovaţi de prea multă îngăduinţă! Dreptatea de acum 95 de ani ungurii n-o mai pot avea, aceea de a stăpâni pe români în propria lor Tară. Cerinţelor lor obraznice li se opun drepturile noastre din adânc de istorie!

Sursa. publicaţia bilunară Condeiul ardelean, nr.257 din martie 2014, autor Georgeta Ciobotă

 

 

Scrisoarea unei unguroaice din România, publicata în Ungaria

Pe site-ul maghiar (din Ungaria) Gyakori kerdesek (Întrebări frecvente) a fost postat textul unei scrisori trimise din România, mai exact din Transilvania. Autoarea, care este unguroaică, a trăit 37 de ani în România şi 4 ani în Ungaria. Concluzia acestei duble experienţe este expusă în conţinutul scrisorii deschise şi concentrată în titlul textului: Suntem recunoscători că Transilvania aparţine României!.

Suntem recunoscători că Transilvania aparţine României

Îmi pare rău, dar oricine crede că maghiarii din Transilvania au de gând să voteze în masă la alegerile din Ungaria, greşeşte profund. Respingem MASIV modul de gândire din Ungaria şi ne bucurăm că ardelenii revin MASIV în România. Ne-am săturat de certurile permanente, de defăimarea românilor, de lipsa de suflet, de aderarea maladivă la anumite reguli, de deşertificarea relaţiilor umane, de lipsa totală a creştinismului. De toate acestea NU avem nevoie în Ardeal. Si nu vrem să fim în conflict nici cu românii.

Până acum, necunoscând situaţia de la voi, din Ungaria, ne gândeam uite, ce am pierdut, Ungaria este raiul pe pământ etc.. Dar acum, după ce am aflat ce se întâmplă la voi, am început să fim fericiţi că Ardealul aparţine României, fiindcă altfel aţi fi făcut şi aici ce aţi făcut în ţara voastră, unde este considerat ungur numai cel care îi urăşte pe ceilalţi, care îi detestă pe ţigani şi pe evrei. Păi, cu aşa ceva noi NU avem nimic în comun. Unei asemenea mentalităţi noi îi punem stavilă la graniţa de vest a României. Dacă aţi fi trăit şi în România, ţara pe care sunteţi în stare să o dispreţuiţi atât de mult, după mine ar fi trebuit să vă fie ruşine. Desigur, onoare puţinelor excepţii.

Eu sunt unguroaică, chiar dacă vă surprinde. Cunoscuţii mei din Partium merg în Ungaria doar ca vizitatori, dar nu trăiesc acolo. Eu am trăit. Patru ani acolo şi 37 de ani în România. Sunt unguroaică, dar pentru mine ungurimea din ţara-mamă este complet străină.

Vă spun vouă ce este ungurimea, sau cel puţin cea văzută din Borsod. Urlete la concertele Karpatia şi răgete de beţivi, moarte jidanilor împuţiţi! Încrederea în teoriile conspiraţioniste şi convingerea că tot ce există mai important în lume a fost inventat de unguri. Ponegrirea altor popoare, de la francezi la români şi de la ruşi la negri. Ridiculizarea ţiganilor, în glumă dar şi în serios. Afirmaţia că limba maghiară este divină. Credinţa în tot felul de tâmpenii, ca aceea că evreii vor o patrie nouă în Ungaria pentru proviziile ei de apă (notez că judeţele Bekes şi Hajdu importă apă din România pentru că apa de acolo este nepotabilă).

Adică, vorbim aceeaşi limbă dar nu suntem aceeaşi naţiune. Intre noi sunt deosebiri atât de mari încât, după euforia începutului, ungurul din Ardeal priveşte cu groază în jurul său, încă tremurând din cauza şocului cultural, înjosirilor şi gândurilor neabordabile. Dumnezeule, unde am ajuns.

Atunci când stăm de vorbă cu voi, la început totul pare în ordine, dar după aceea începeţi să spuneţi nişte lucruri incredibile. In clipa aceea, ne dăm seama că ne-am înşelat amarnic şi că noi nu putem gândi la fel ca voi.

Societatea maghiară este în declin. In degradare accentuată. Oamenii nu se mai căsătoresc, nu fac copii. Deşi ei nu recunosc asta, dar totuşi aşa trăiesc. Mişcarea Jobbik (partid politic radical naţionalist, al 3-lea din Ungaria, considerat de unii ca fascist, rasist, antisemit – n.n.) devine tot mai popular, tocmai fiindcă declară nişte adevăruri pe care oamenii nu le spun, dar le gândesc. Lumea este plină acolo de organizaţii paramilitare, portaluri fasciste, care îi intoxică în masă pe oameni.

Este exact ceea ce nouă nu ne trebuie. Asta nu e adevărata lume maghiară, ci înfumurarea arogantă a unei populaţii în scădere. Dacă acest proces nu încetează, Ungaria se va auto-falimenta. Un popor care nu este în stare să-şi recunoască greşelile şi în permanenţă îi arată cu degetul pe ceilalţi, îşi pierde posibilitatea de vindecare. Vindecarea începe cu pocăinţă, nu cu aroganţă. Ardealul nu va urma această cale.

Sursa: publicaţia bilunară Condeiul ardelean, nr. 257 din martie 2014

 

 

Memoria documentelor. Şovinismul şi românofobia, constante ale presei maghiare scrise din Transilvania

Ca şi astăzi, presa scrisă de la noi, în cel de-al treilea deceniu al secolului trecut, îşi îndeplinea cu profesionalism cele două funcţii fundamentale: cea referenţială, de informare, şi cea persuasivă, de formare de convingeri în rândul cititorilor. Impactul publicaţiilor zilnice sau periodice era însă incomparabil mai mare, întrucât – practic – era singurul mijloc de cunoaştere de către marele public a actualităţii, într-o vreme în care mijloacele audio-vizuale erau absente. In epoca interbelică a existat aceeaşi largă libertate a cuvântului şi a opiniilor exprimate în public şi în scris ca şi cea pe care ne-am câştigat-o după decembrie 1989 (interzise erau doar propaganda şi publicaţiile comuniste, care militau deschis pentru dezmembrarea României, pe care o considerau, la indicaţia Moscovei, drept un stat imperialist).

Propaganda şovină şi iredentistă maghiară, ostilă unităţii naţionale române, desăvârşită prin actul istoric de la 1 Decembrie 1918 şi consfinţită prin Tratatul de la Trianon, s-a folosit din plin de această posibilitate mediatică, atât în interiorul Tării, cât şi în străinătate. Cum nimic nu este nou sub soare, iar istoria tinde să se repete, să fie ciclică, cam toată lumea ştie ce şi cum scriu, în ultimele două decenii şi jumătate, anumite ziare şi reviste ungureşti de prin Ardeal, atunci când au în vedere caracterul naţional, unitar şi indivizibil al Tării noastre…

In această privinţă, iată câteva constatări şi reflecţii existente în editorialul (nesemnat) din bilunarul Mureşul, Organ al Partidului Naţional Român, An II, Nr. 31 – Târgu-Mureş, din 5 august 1923. Ele reflectă foarte bine o stare de spirit şi o mentalitate a maghiarimii ardelene şi a publicaţiilor destinate publicului maghiar, la aproape cinci ani după constituirea Statului Naţional Român:

SĂ LUĂM AMINTE!

Departe de noi gândul de a semăna ura între neamurile conlocuitoare în acest binecuvântat colţ de ţară. Românul din fire e indulgent şi iertător. Să vrem şi nu putem fi răzbunători pentru umilirile ce le-am suferit sute de ani sub dominaţia maghiară. De aceea azi, când am ajuns a fi stăpâni pe destinele noastre, mai degrabă ne certăm noi între noi şi trecem cu vederea ura neîmpăcată ce ni-o poartă aceia cari în ruptul capului nu se pot împăca cu noua întocmire. Până la un punct înţelegem chiar tânguielile şi supărarea mănunchiului de naţionalităţi de la noi cari, nemaiputând exploata munca milioanelor de români batjocoriţi, sunt avizaţi a munci ei spre a se întreţine.

Observăm însă cum în timpul din urmă acei cari în primii ani după unire, înspăimântaţi, tăceau chitic, văzând că-n ţara românească totul se uită, şi-au recâştigat piuitul şi aroganţa tradiţională. Nu vorbim de mentalitatea predominatoare în familii şi-n societatea ungurească, conform căreia stările de azi n-ar fi pentru ei decât un scurt provizorat [sic!], după care va veni iarăşi stăpânirea lor. Liber e fiecine a crede ce-i convine şi dacă credinţa aceasta îi mângâie, fie le de bine. Vedem însă cum chiar presa maghiară fără excepţie se dedă tot mai mult la manifestări cari nu pot fi trecute cu vederea şi merită a fi relevate. Citiţi ori-care gazetă ungurească din Târgu-Mureş şi veţi vedea câtă răutate, câtă perfidie şi câtă ură se desprinde din fiecare rând tipărit, faţă de dominaţia românească. Ai crede pe cuvânt că gazetele acestea nici nu apar în România, ci undeva în vre-un orăşel din pusta Ungariei. Una din aceste gazete a mers zilele trecute atât de departe, încât ne batjocorea chiar limba, probabil comparând-o cu sonora limbă ungurească. De altă parte se cunoaşte campania neîntreruptă ce această presă o duce împotriva actualului primar român al oraşului [Emil A. Dandea – n.n.], campanie izvorâtă iarăşi din resentimente naţionale.

E bine să luăm seamă şi atacurile acestea să le punem la punct.

Sursa: publicaţia bilunară Condeiul ardelean, nr. 257 din martie 2014, autor Alexandru Ciubîcă

 

 

UDMR cere Inspectoratului Şcolar să posteze informaţii şi în limba maghiară

Totodată, serviciul de asistenţă juridică pentru minorităţi din cadrul UDMR solicită conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna să posteze informaţii şi în limba maghiară pe site-ul instituţiei, pentru ca elevii aparţinând minorităţii maghiare să aibă acces la acesta în limba lor maternă.

Deputatul UDMR Covasna, Marko Attila, a declarat că solicitarea vine în urma sesizărilor primite din partea unor elevi de liceu care au reclamat că informaţiile legate de simularea bacalaureatului se regăsesc doar în limba română. Marko Attila a menţionat că, potrivit legii, minorităţile naţionale au dreptul să-şi folosească limba maternă în relaţiile cu autorităţile şi instituţiile publice. Astăzi (joi – n.r.) ne vom adresa Inspectoratului Şcolar, solicitând să aplice legea. Ministerul Educaţiei a afirmat că intră în atribuţiile Inspectoratelor şcolare să traducă informaţiile în orice limbă pentru o mai bună informare Aşa că solicităm să se aplice legea, a declarat parlamentarul covăsnean.

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna a declarat, pentru AGERPRES, că toate informaţiile de interes public, inclusiv cele legate de simularea bacalaureatului, se regăsesc pe site-ul instituţiei şi nu se poate pune sub nici o formă problema obstrucţionării elevilor, indiferent de etnie. Toate informaţiile sunt publice pentru toată lumea şi nu cred că elevii de liceu au dificultăţi în a înţelege în limba română precizările legate de simulare. Nu ne-am gândit nici o clipă să obstrucţionăm accesul la informaţii, dimpotrivă, acestea au fost mereu clare şi dublate de conducerile şcolilor Suntem deschişi oricăror sesizări, a declarat inspectorul şcolar adjunct, Rădiţa Palela.

Sursa: cotidianul Mesagerul de Covasna, nr.1072 din 07.03.2014, autor Oana Mălina Negrea

 

 

Liderii maghiarilor să se delimiteze public de elementele şovine şi ultranaţionaliste

Preşedintele PNL Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, a lansat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, un apel către politicienii maghiari din judeţ de a se delimita de formaţiunile extremiste şi de a nu permite prezenţa lor la manifestările dedicate Zilei maghiarilor de pretutindeni, marcată pe 15 martie.

Mădălin Guruianu a amintit că reprezentanţii comunităţii româneşti din cadrul Consiliului local Sfântu Gheorghe au făcut acest lucru anul trecut, semnând alături de consilierii maghiari o declaraţie comună înaintea Zilei Naţionale a României, după ce organizaţia Noua Dreaptă şi-a anunţat prezenţa la manifestările din municipiu.

Ca de fiecare dată transmit un mesaje cordial de La mulţi ani pentru prietenii şi concetăţenii maghiari pentru sărbătoarea Zilei Maghiarilor de Pretutindeni din 15 martie, dar şi rugămintea ca liderii politici, dar şi apolitici să se delimiteze public de elementele şovine şi ultranaţionaliste, cărora sperăm să li se transmită în scurt timp şi foarte clar mesajul că nu sunt bineveniţi în Sfântu Gheorghe cu nici o ocazie. Cererea mea este ca liderii maghiarilor să condamne ferm şi explicit orice manifestare extremistă, orice organizaţie extremistă care ar putea veni să sărbătorească aici Ziua maghiarilor de pretutindeni. Nu de alta, dar cei patru consilieri români din Consiliul Local Sfântu Gheorghe au susţinut o declaraţie foarte fermă de respingere a acestor gen de oameni şi manifestări înainte de sărbătorirea Zilei Naţionale din 1 decembrie 2013. Trebuie să transmitem mesaje clare că şi românii şi maghiarii se delimitează de orice fel de extremism, a declarat Mădălin Guruianu.

In context, a mai spus că atitudinea membrilor Mişcării celor 64 de comitate a făcut de ruşine manifestarea comemorativă desfăşurată recent la Târgu Mureş cu prilejul Zilei libertăţii secuilor martiri. In opinia sa, o parte din vină revine şi primarului municipiului Târgu Mureş, Dorin Florea, care ar fi trebuit să autorizeze marşul şi nu să tensioneze atmosfera.

L-aş invita pe domnul Florea să reflecteze la genul acesta de ambiţii pentru că lucrurile, iată, pot degenera. Părerea mea e că Florea a făcut o mişcare greşită, a mai spus Guruianu.

Sursa: cotidianul Observatorul de Covasna, nr. 2215 din 13.03.2014, autor Oana Mălina Negrea

 

 

Senatorul UDMR Klarik Laszlo contestă decizia ANI privind starea de incompatibilitate

Parlamentarul UDMR Covasna, Klarik Laszlo, a declarat ieri, pentru AGERPRES, că va contesta decizia Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) privind starea sa de incompatibilitate, potrivit căreia ar fi ocupat simultan funcţia de senator şi de reprezentant AGA.

Klarik Laszlo a explicat că între anii 2008-2012 a ocupat funcţia de administrator public al judeţului Covasna, iar în această calitate a fost desemnat ca reprezentant al Consiliului Judeţean în Adunarea Generală a Acţionarilor de la S.C. Gospodărie Comunală S.A Sfântu Gheorghe. El a menţionat că în octombrie 2012 a demisionat din funcţia de administrator public ştiind că va participa la alegerile parlamentare, iar locul lui în AGA a fost preluat la scurt timp de o altă persoană desemnată de Consiliul Judeţean.

Pentru mine lucrurile sunt foarte clare, le-am explicat şi celor de la ANI şi credeam că nu mai există niciun dubiu, că lucrurile s-au lămurit. Tot ce v-am spus poate fi dovedit cu acte, există hotărârile Consiliului Judeţean, se pot verifica, nu e niciun secret. Calitatea de reprezentant AGA am preluat-o automat conform fişei postului de administrator public, vreau să subliniez acest lucru, şi nu a fost retribuită suplimentar. Am demisionat de la Consiliul Judeţean în octombrie 2012, înainte de alegerile parlamentare, a precizat Klarik Laszlo.

El a mai menţionat că nu a primit încă o înştiinţare oficială din partea ANI, dar în momentul în care îi vor parveni hârtiile, va face contestaţie.

ANI a anunţat miercuri că în cazul a 32 parlamentari (22 deputaţi şi 10 senatori) s-a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor, precum şi posibila săvârşire a infracţiunii de fals în declaraţii. ANI a avertizat că potrivit legii, incompatibilitatea constituie temei pentru eliberarea din funcţie, precum şi interdicţia de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trie ani de la data rămânerii definitive a raportului, ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementărilor aplicabile demnităţii şi funcţiei respective.

De asemenea, ANI a mai precizat că declararea necorespunzătoare a adevărului se pedepseşte conform Codului Penal cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Sursa: cotidianul Mesagerul de Covasna, nr. 2215 din 13.03.2014, autor Oana Mălina Negrea

 

 

Maratonul comemorativ 1848, aflat în impas din cauza taxei de drum, a primit undă verde

Maratonul comemorativ 1848, programat pe 15 martie în judeţul Covasna, a primit undă verde după ce organizatorii au ajuns la consens cu Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi în ce priveşte taxa de drum.

Preşedintele Cercului de alergare Gal Lajos, Csutak Tamas, a declarat ieri, pentru AGERPRES, că reprezentanţii companiei au solicitat iniţial aproape 2.000 de euro pentru folosirea traseului Breţcu-Chichiş-Sfântu Gheorghe, dar în cele din urmă au coborât tariful la 100 de euro. 2.000 de euro n-am fi putut plăti şi am fost la un pas să anulăm cursa. Le-am explicat că nu blocăm drumul, doar alergăm pe marginea acestuia şi până la urmă am ajuns la un consens, vom plăti 100 de euro, a spus Csutak Tamas.

Maratonul, ajuns la cea de-a 13-a ediţie, se va desfăşura sub formă de ştafetă pe o distanţă de 70 de kilometri. Csutak Tamas a menţionat că startul se va da în localitatea Breţcu, iar la acesta se vor alinia peste 50 de alergători, cărora li se vor alătura şi alţii pe traseu. In localităţile Târgu Secuiesc, Moacşa şi Chichiş, participanţii se vor opri pentru a depune coroane de flori la monumentele revoluţionarului Gabor Aron, născut în urmă cu 200 de ani în judeţul Covasna.

Maratonul este inclus în programul oficial al Zilei maghiarilor de pretutindeni, care coincide cu izbucnirea Revoluţiei paşoptiste în Ungaria.

Sursa: cotidianul Mesagerul de Covasna, nr. 1077 din 14.03.2014, autor Oana Mălina Negrea

 

 

Extremiştii din Ungaria, interzişi în România

Membri a patru partide extremiste, printre care Jobbik şi Garda Maghiară, nu vor putea intra pe teritoriul României şi s-a început procedura declarării lor ca indezirabili. Decizia a fost luată de Ministerul de Interne, după o discuţie cu preşedintele.

A fost instituită măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României şi s-a solicitat instanţei competente declararea ca indezirabili pentru un număr de cetăţeni ungari care desfăşoară în ţara noastră activităţi cu caracter extremist, în favoarea organizaţiilor Noua Gardă Ungară, Mişcarea de tineret din cele 64 de comitate, Oastea Haiducilor şi Jobbik. S-a stabilit cu certitudine că sunt implicaţi în activităţi de natură a justifica măsurile dispuse în condiţiile legii, a declarat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, într-o conferinţă de presă.

La acest moment suntem într-o procedură de informare a autorităţilor ungare pentru a avea certitudinea că şi persoanele vizate sunt informate. Măsurile sunt în curs de implementare, a mai spus purtătorul de cuvânt.

Oficialul nu a dorit să precizeze dacă printre cei vizaţi este şi liderul Jobbik, Vona Gabor.

Referitor la cetăţeanul menţionat, MAI nu poate furniza date şi informaţii în plus întrucât pe rol se află în faza de implementare o cauză penală, a răspuns purtătorul de cuvânt la o întrebare a jurnaliştilor.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat joi seară că Ministerul de Interne va lua vineri o decizie în privinţa membrilor unor formaţiuni extremiste şi o va comunica public. Seful statului, premierul Victor Ponta şi ministrul de Interne Gabriel Oprea au avut joi o discuţie pe această temă.

Decizia MAI vine după mitingul de luni de la Târgu Mureş, la care au participat şi reprezentanţi ai organizaţiei 64 de Comitate şi Garda Maghiară – formaţiune interzisă în Ungaria. Extremiştii s-au îmbrâncit cu jandarmii şi au aruncat cu petarde.

Preşedintele Traian Băsescu a cerut, marţi, Guvernului şi Parlamentului emiterea unui act normativ prin care să se interzică prezenţa membrilor partidului Jobbik în România, pe care l-a catalogat drept extremist.

În plus, sâmbătă, 15 martie, maghiarii din România participă la una din cele mai importante sărbători ale comunităţii lor, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. In România sunt prevăzute ca în fiecare an manifestări, slujbe religioase, discursuri şi depuneri de coroane.

Sursa: cotidianul Observatorul de Covasna, nr. 2217 din 17.03.2014

 

 

Sf. Gheorghe

28.04.2014

Biroul de presă al

Centrului European de Studii Covasna – Harghita